Scurte explicaţii de psihopatologie a comportamentului deviant: EXHIBITIONISM

extras din lucrarea:

Johann W. Mohr,  Robert Edward Turner, Marian Bernice Jerry

PEDOFILIE ŞI EXHIBIŢIONISM

traducere: mr (r) Eusebiu TIHAN
  • psiholog principal, supervizor în Psihologie clinică
  • psiholog principal, supervizor în Psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale
  • psiholog principal în Psihologie organizaţională
  • psiholog expert judiciar
  • Psihoterapeut (Psihodramă clasică)

* * *

 Dat fiind evenimentele din inceputul lunii Ianuarie 2018, legate de profesorul de religie filmat de către eleve în timpul orei, profesor ce avea o activitate de o maximă gravitate în plan moral, psihologic, juridic, mă simt obligat profesional, să aduc explicaţii, prin prisma psihologiei clinice, despre EXHIBIŢIONISM (ca şi comportament aberant sexual) pentru ca, oamenii să înțeleagă anormalitatea .

 

Natura deviatiei

In literature de specialitate exhibitionismul a primit o mai mare atentie in comparaţie cu pedofilia. Din momentul in care Lasigene a desemnat conceptual in articolul ,,Les exhibitionistes” (1877) deviatia a fost descrisa in mod constant si in consecinta aceasta nu mai prezinta dificultati la nivel operational in comparative cu pedofilia. Desi consideratiile etiologice, interpretarile si concluziile naturii deviatiei difera pe scena larga totusi, in ceea ce priveste fenomenul este cu atat mai succinct iar datele provenite din diferitele studii sunt cu atat mai comparabile cu cele provenite din pedofilie.

Un istoric al deviatiei a fost creat de Rickles (1950), astazi nemaiputând fi adaugate alte aspecte. Mai mult chiar, directia acestor studii nu se plaseaza pe consideratiile antropologice cum ar fi relatia dintre adoratia falusului şi simtomele expunerii dupa cum se observă în societatea de astazi. Ca si in studiul pedofiliei, directia principală de studiu este orientată pe deviatie, pe ofensator şi pe consecintele clinice, juridice si sociale ale actiunii de expunere a organelor genitale masculine.

In general, acelasi traseu a fost urmat si in abordarea pedofiliei, exceptia find acele unde natura datelor au impus o modificare.

Definitie

 (A)   Studii de caz orientate clinic

Krafft Ebing afirma: ,,aceste cazuri sunt exclusiv ale acelor barbaţi care în mod ostentativ îşi expun organele genitale in fata persoanelor de sex opus, si care persevereaza, fără totusi a deservi agresivitatii”. Aceasta definitie a actului este înca în vigoare.

Krafft Ebing a clasificat exibitionistii in patru categorii:

  1. Exhibitionisti cu diminuare a starii mentale, datorita bolilor celebrale cauzatoare. Autorul afirma ca majoritatea corpurilor intra in aceasta categorie. Semnificatoare sunt corpurile de expunere in fata copilelor desi expunerea poate apare ca un axpect general al deteriorarii personalitatii in starile organice si in psihozele functionale, totusi aceasta este relative rara si in majoritatea cazurilor de exibitionisti nu sunt prezente aspecte etiologice dupa cum arata datele din diagnosticile psihiatrice.
  2. Epilepticii. Prin acest grup Krafft Ebing descrie stările impulsive si compulsive, stări ce se observa la majoritatea exhibitionistilor. Dar desi se pot observa comportamente epileptoide cum ar fi excitatia, îngustarea câmpului de constiinta si automatisme de actiune nu au fost totusi stabilite legaturi cu epilepsia organica. De asemenea, se considera ca aceste forme de manifestari sunt simptome ale exacerbării excitatiei sexuale in general.
  3. si 4. Nevroticii si exhibitionistii periodic impulsivi. Aceste două categorii vor fi strâns legate de cea de-a II-a cateorie, dacă se va identifica vreo legatura cu epilepsia organica. Cei din aceste categorii, manifesta o natura impulsiv-compulsivă a actiunii.

Categoriile lui Krafft Ebing s-ar putea reduce la doua:

  1. Expunerea este un simptom a unei boli mentale recunoscute ce aduce câte o deteriorare comportamentala si generala.
  2. Expunerea apare in afara impulsului impulsiv-compulsiv.

Cazurile lui Krafft Ebing ne arata ca el nu diferentia in expunerea fata de copii si in cea fata de adulti, si in anumite cazuri plutea incertitudinea dacă expunerea era obiectul central sau dacă aceasta aparea intr-un context pedofilic.

Ne-am permis sa discutam despre Krafft Ebing deoarece clasificarile sale au influentat multi cercetatori ce i-au urmat. Havelock Ellis (1933) care deşi evidentiaza natura psihologică simbolica a deviatiei, clasifica totusi exibitionistii in doua grupe:

–         cei ce sufera de anomalitati congenitale

–         cei cu tulburari mentale sau nevroze din cauze ale consumului de alcool sau datorită senilitatii

In mod similar, Hirsch Feld (1948) a adoptat trei clase:

–         degradat mental

–         epilepticul

–         nevroticul (nervos compulsiv)

Autorul afirma ca ultima categorie este cea mai extinsă. Hirsch Feld reprezinta o atitudine intermediara intre autorul in varsta ce evidentiaza patologia organica si rationamentul moral al ,,degradatilor”, si cei mai tineri care accentueza pe factori patogenici.

In 1926 Karpman a realizat un studiu de psihopatologie asupra exhibitionistilor si a gasit ca este o boala identificata la personae nevrotice si care manifesta caracteristici compulsive in profilul de personalitate. In 1948 autorul a analizat literatura de specialitate si a evidentiat diferentele dintre comportamentul normal al exibitionistului fata de copii si dezvoltarea psihosexuala anormala.

Un alt autor, Rickles, mentine in lucrarile sale urmatoarele categorii:

–         exhibitionistii depravati care recurg la expunere pentru obtinerea placerii senzuale si au un alt sector al vietii lor unde comportamentul este neconventional. In acest caz expunerea este doar o parte al unui act al carui ultim scop este gratificarea generala completa.

–         exhibitionistii care sufera de o boala organica la nivel celebral care se traduce in lipsa grijii, pierderea simtului de bunăstare sociala si a abilitatii de exprimare corecta. Aceasta categorie îi va include pe: epileptici, schizofrenici.

–         cei ce nu sunt nici depravati si nici bolnavi organic dar al carui comportament este al unui nevrotic compulsiv.

Este atipic ca Rickles a retinut termenul de depravat, ca si clasificare morala aliniată în categoriile clasice. Se poate avansa idea ca primul său grup continea indivizi cu perversiuni multiple cât si pedofili care se expun pentru a fi atinsi. Rickles considera al treilea grup ca fiind esential, grup ce reprezinta majoritatea cazurilor de expunere.

Gutman (1953) afirma ca, exhibitionistul este un concept ce se aplica unui simptom identificat in majoritatea sindroamelor clinice mentale si nu ca fiind o boală ca entitate in sine. Aceasta explica faptul ca in majoritatea cazurilor, impulsul de a se expune este inteles ca simptom primar iar alti factori mentali sunt asociati in mod secundar.

Pentru a se evita o confuzie fundamentala, Christoffer (1956) extinde conceptul la ,,exhibitionistul organelor genitale” (MEE: male genital exh.) care exclude orice referire la femei şi la comportamentul non-genital in general. Spitz (1956) defineste exhibitionismul ca fiind un act de restituire care satisface la momentul expunerii trebuinte specifice exhibitionistului. Aceasta definitie este întărita si de Maclay (1952) care afirma ca exista un grup semnificativ pentru care actul expunerii reprezinta o natura compensatorie.

(B) Studii centrate pe aspecte criminologice

In 1924, East a pregatit unul dintre cele mai extinse studii asupra agresorilor sexuali. Studiul a durat un an si s-a desfasurat pe prizonieri de la Brixton. Din 209 cazuri, 107 reprezentau expuneri indecente.

East a clasificat agresorii in doua mari grupuri, si anume: psihopati si depravaţi.

Prima categorie contine 101 cazuri ce include: psihoze (dezvoltate si nedezvoltate), nevroze, deficiente mentale, alcoolism. In a doua categorie, depravatii se refera la expunere ca un axpect preliminar la cunoasterea carnala, de a se lasa masturbate de un copil sau o tentativă de a atrage o femeie. Din acest grup de 49 de indivizi, un număr de agresori puteau fi plasati in mai mult de o singura categorie. Din clasificare este evident că, ,,expunerea indecenta” ca si categorie judiciară include diferite deviatii in special pedofilia.

Intr-un studiu statistic ulterior, East (1946) a încadrat 449 barbati si 81 femei in categoria ,,expunere indecenta”. Aceast studiu va reliefa utilitatea limitata a statisticilor judiciare si criminologice ca indicatori ai entitatilor clinice, si aceasta de când, din punct de vedere clinic, termenul ,,exhibitionist” se aplica doar la barbati.

In 1947, Taylor a revizuit clasificarea duală a lui East (psihopati si depravati) si a ajuns la o clasificare in sase grupuri.

Primul include ,,adevaratii” exhibitionisti care practică expunerea ca mijloace de eliberare sexuala. In alte grupuri sunt incluşi cei ce practica expunerea ca o invitatie, cei ce se tem sau sunt incapabili sa obtina o relatie sexuala normală, incidente izolate, deficiente, cât si cei ce se expun din punct de vedere comercial in viata sexuala obisnuita. Nici unul dintre cei 98 de agresori nu a fost inclus in ultima grupa. Majoritatea studiilor, fie considera ocupatia de expunere indecenta ca bază în determinarea altor variabile sau, adopta formularea originala a lui Lasigne, cu o usoara variatie de exhibitionism deliberat fata de o persoană de sex opus.

Trebuie sa amintim că, acuzatia de expunere indecenta poate fi folosita impotriva agresorilor incidentali, precum o persoană care urineaza, in special aflata sub influenta alcoolului sau, acei a caror deteriorare a structurii de personalitate s-a datorat unei boli mentale functionale sau organice. Aceste cazuri sunt o minoritate. De asemenea, declaratiile agresorilor după care expunerea a fost utilizata pentru atragerea femeilor trebuie analizata cu mare grija deoarece in majoritatea cazurilor prin această explicatie agresorul nu îsi exprima decât un comportament bizar. S-au înregistrat cazuri ale unor barbaţi inteligenti care, desi s-au expus mai mult de o suta de ori făra a atrage femei, inca isi mai mentin aceasta explicatie.

Grupul de pedofili poate distorsiona intr-o oarecare masura esantionul bazat pe acuzatia de expunere indecenta. Diferenta dintre pedofilii ce isi arata organul in fata copilului si un exhibitionist ce se expune copilului a fost demonstrate in capitolul doi.

Alti agresori, precum femei sau homosexuali ce au fost arestati inainte ca contactul corporal sa aiba loc, au fost usor identificati si exclusi din esantion.

Un model fenomenologic

Necesitatea unui model coerent in determinarea clasificarii deviatiei a fost deja discutata in dezbaterea pedofiliei. In cazul exhibitionismului se ţine cont de mai putine aspecte legate de caracteristicile specifice ale victimei (obiectivului) dar exista o mai mare uniformitate in natura actului şi a caracterului de intentie, care ajuta la identificarea agentului (agresorului).

Obiectivul (victima)

Obiectul actului exhibitionist il constituie femeia – copilul, adultul sau ambii.

Expunerea faţă de alti masculi (exceptie făcând preludiul intr-o activitate homosexuală) este foarte rar întâlnita si apare doar in contextul deteriorării personalitatii, datorita bolilor mentale sau a stărilor organice.

Actul

Expunerea organelor genitale masculine poate apare intr-o varietate de circumstante pentru diferite scopuri (intentionalitati). Poate fi preludiul intr-un context sexual, pedofil etc.. Poate apare in contextual urinarii sau poate fi rezultatul unei deteriorari severe a personalitatii.

Expunerea nu se constituie un aspect determinant al exhibitionismului chiar făra ca aceasta sa reprezinte o semnificatie sexuala finală, fara a intretine câte un contact sexual ulterior. Asadar, actul este doar un indicator al exhibitionismului dacă apare într-un loc unde nu se asteapta sa apara si daca este orientat fata de o femeie care nu are nici un motiv sa se astepte ca actiunea sa apara.

Acuzatia de ,,expunere indecenta” poate include orice forma de expunere. Natura aprecierii cat si circumstantele arata ca, majoritatea expunerilor apar datorita impulsurilor exhibitioniste exceptie făcând actele de pedofilie in care agresorul nu doreste decât sa-si arate organele, chiar dacă exista intentia de contact ulterior.

Cele doua deviatii pot fi diferentiate când se realizeaza că, în pedofilia heterosexuala, victima este bine cunoscuta de agressor ceea ce nu este cazul in exhibitionism, şi că, actul de pedofilie apare intr-o ocazie de apropiere corporala, in timp ce in exhibitionism exista o oarecare distanta intre aggressor si victima. Mai mult in pedofilie, locul agresiunii tinde sa fie privat iar in exhibitionism, locul este aproape mereu public.

Pe scurt, factorii unei relatii personale sau a unei interactiuni lipsesc in exhibitionism.

Agentul (agresorul)

Exhibitionismul poate fi definit ca un impuls exprimat cu scopul de a se expune organele genitale barbatesti către o femeie oarecare, act ce se considera gratificatie sexuala finala. Barbatul ce actioneaza conform acestui impuls devine un agresor şi de aceea actiunea se considera o ofensă ,,indecentă” si este pedepsita prin lege.

Exhibitionistul işi procură plăcere din reactia victimei la vederea a ceea ce i se ofera darn u se incearca un contact ulterior.

Deviatia nu este un simptom de boala psihica sau de deficienta mentala si nu se constituie neaparat intr-un indicator al unui comportament in general imoral.

Obiectul si Actul

In problematica exhibitionismului, datele despre victimă şi actiune nu apartin în sine de genul de cuantificare, fapt care este posibil în problematica pedofiliei. Victima nu are un specific aparte. În acelaşi timp, actul exhibitionist nu denotă o varietate necesara in clarificarea în raport cu pedofilia.

Victima (obiectul)

Aspectul de nespecificitate al victimei reprezinta o reflectie a modului in care exhibitionistul işi alege victima. Victima nu este in toate situatiile un străin dar, în principiu, exista o femeie prezentă in timpul actului. Studiul Cambridge a considerat dificil să identifice victima atunci când agresorul se expune unui grup de fete ce se joaca în curtea scolii sau, atunci când acesta se plimba pe o strada aglomerata si se expune unui numar de femei.

In 1947, Taylor a clasificat situatiile in care expunerea a avut loc in faţa unei singure femei, a doua sau a unui grup. El a gasit ca, în 67 de expuneri faţă de adulti, 34 de victime erau singure, in 14 cazuri existau doua victime iar in 19 cazuri mai mult de doua victime. Referitor la adolescenti si copii, el a gasit ca, din 31 cazuri de expunere, 9 erau victime singure, in 8 cazuri erau doua persoane, in 14 cazuri erau mai mult de doua persoane.

Intr-un mod similar, studiul Cambridge si studiul clinicii de psihiatrie judiciara au gasit ca exhibitionistii ce se expun femeilor adulte tind sa se expuna acestora intr-un mod individual, chiar daca cei ce se expun copiilor sunt cel mai intalnit grup.

(A)   Varsta victimei

Lasagne (1877) a constatat ca victimile erau in general persoane tinere, inocente, adesea copii.

Arieff si Rotman (1942) au constatat că, în 100 de cazuri de expunere, 80 implicau femei adulte si doar 20 copii. Taylor (1947) a gasit o distributie similara in 98 de cazuri, in care 67 implicau victime adulte, 13 adoloscenti si 18 copii. Din 54 agresori cuprinsi in studiul clinicii de psihiatrie judiciara 32 sau expus doar adultilor, 17 copiilor si 6 atat adultilor cat si copiilor. Studiul Cambridge a identificat faptul ca aproape jumatate dintre victime aveau varsta sub 16 ani iar ceilalti peste 16.

Proportia intre copiii victime ale exhibitionistilor variaza astfel intre ½ la 1/5. Diferentele se datoreaza in parte variatiilor definitiei de ,,copil” si in parte variatiei gradului de incluziune a pedofililor in grupul de exhibitionisti. Procentul copiilor putea fi mai mare in randul celor acuzati ca fiind aggressor decat intre ceilalti deoarece expunerea fata de copii este luata ca un fapt serios si de aceea va fi pedepsita.

Vârsta victimelor incluse in studiul clinicii judiciare se intinde pe 8 ani. In mod frecvent perceptia vârstei victimei a fost ignorata de catre agresor si doar câtiva au manifestat preferinte specifice pentru o anumita vârsta. East (1946) desi afirma ca vârsta victimei trebuie sa fie constantă, declara ca fetele apartinând unei grupe specifice de vârsta este un element esential. In majoritatea cazurilor alegerea victimelor este determinată mai mult de situatie si timp decât de stimul.

(B)   Relatia victima – agresor

In literatura de specialitate exista un acord asupra problemei, şi anume că, victimele exhibitionismului sunt persoane straine agresorului. In studiul clinicii de psihiatrie judiciara doar in 4 din cele 54 de cazuri erau implicate vecini ca victime. In cazul a 3 dintre acesti vecini au existat inadvertente in ceea ce priveste victima: un agresor era un adolescent cu retard, unul era sub influenta alcoolului si, intr-un singur caz exhibitionistul s-a expus in mod constient vecinei.

Stimulii specifici deriva din unele aspecte ale victimei. Dar chiar daca unele aspecte precum glezne, picioare, sani, culoarea parului par sa exprime elemente individuale de psihodinamica decât elemente commune intalnite in exhibitionism. Acest fapt este ilustrat de catre un agresor cuprins in studiul clinicii de psihiatrie judiciara si a carui sotie nu dorea sa aiba copii si acesta sa expus odata unei femei gravide, iar cu alta ocazie unei femei ce se ingrija de un copil. Studiul stimulilor caracteristici victimei trebuie sa cuprinda problemele specifice ale unui aggressor, chiar daca acesti stimuli nu sunt elemente determinante pentru exhibitionism. Trebuie mentionat că, pe lânga faptul ca victima este in mod obisnuit un strain fata de agressor, dar nici agresorul nu cauta sa permanetizeze relatia.

  1. Ofensa (actul)

 Locul ofensei

Comiterea actului de expunere intr-un loc public constituie element al majoritatii definitiilor. Aceasta concluzie este fundamentata pe date certe.

Studiul Cambridge a considerat ca 47 % dintre manifestările de exhibitionism au avut loc în strada, 30% in parcuri si spatii deschise, 16% în şi din cladiri si, 7% în si din vehicule. Dintre cei 16% care s-au expus în, si din clădiri, mai putin de 3% s-au expus unei femei intr-o locuinta particulara. In studiul lui Arief si Rotman, 15% dintre ofense s-au dezvoltat in casa agresorului dar nu se specifica câţi dintre acesti agresori s-au expus in faţa ferestrei către strada.

In studiul clinicii de psihiatrie judiciara, 74% dintre expuneri au avut loc in spatii deschise, cele mai multe au avut loc în autoturismul agresorului (30%), in cladiri publice (13%) si prin fereastra, fie din locuinta agresorului, fie prin fereastra magazinului (11%).

Diferentele culturale pot fi observate in faptul ca, in studiul Cambridge grupul cel mai mare de ofense au aparut in strada cu trecatori, in timp ce in studiul clinicii de psihiatrie judiciara acestea au aparut de la agresori situati in masini catre trecatori. Incidenta in parcuri si spatii deschise a fost inregistrata ca fiind mult mai mare in studiul Cambridge (30%) fata de studiul clinicii de psihiatrie judiciara (8%).

Se afirma ca nu este un fapt general că, ofensele au loc de obicei intr-un loc linistit. Karpman deja mentiona ca agresiunea se desfasoara fara respect fata de decenta publica, fata de locatie. Christoffer a gasit ca impulsul de expunere depaseste teama de identificare de catre polities au aducere in instanta aceasta este si impresia dobândită in studiul clinicii. Agresorii expozanti din masini au lasat in urma lor o carte de vizita sub forma numarului maşinii lor.

Natura actului

Actul expunerii se poate desfasura de la infatisare partiala a penisului flasc, fără o experienta constienta a unei satisfactii sexuale si, pâna la o expunere deplina a organelor genitale, cu un penis in erectie, cu masturbare si cu o experienta intensă în satisfacere sexuala.

Natura actului nu numai ca difera de la un agresor la altul dar difera in unul si acelasi caz in diferite ocazii. Impulsul de expunere se dezvolta adesea subit si irezistibil in alte ocazii impulsul se accentueaza gradat pana cand devine mai puternic decat inhibitia.

Natura impulsiv-compulsiva a unui astfel de act a fost observata de mai multi cercetatori. In 1924 Peck a descris cazul unui exhibitionist compulsiv iar Karpman (1926) a ajuns la concluzia că, exhibitionismul reprezinta o nevroza compulsivă. Hirming (1947) afirma că, în comportamentul exhibitionistului exista un caracter compulsiv, iar Christoffer (1956) a sustinut si el acest fapt. Flash (1946) si Bowman (1951) declara că, exhibitionismul reprezinta un model comportamental automatic. East (1924), Karpman (1926), Sporling (1947) si alţii, descriu agresorul ca o persoana ce traieste, experimenteaza un impuls care ajunge să îl domine, ii depaseste capacitatea de control comportamental si aceasta in ciuda faptului că, in unele ocazii actul pare sa fie premeditat, atent planificat. Caracteristicile compulsive si abilitatea diminuata de a tolera stresul sunt alte aspecte ce apar in alte situatii din viaţa agresorilor.

Caracterul intentional al actului urmareste exacerbarea expresiei emotionale a victimei, uimirea acesteia.

In 1933 Ellis descria 3 genuri de reactii:

a)    fata este uimita si fuge;

b)    fata este indignata si acuză abuzul;

c)    ea este incântata sau se amuza, râde sau zâmbeste.

 

Ellis considera ca aceasta din urma stare, reactive, ii confera exhibitionistului satisfactie.

Hirming (1947) si Hirschfeld (1948) afirma ca victima trebuie sa aiba o anume reactie, de preferat de a fi placut impresionata.

Arieff si Rotman (1942), Apfelberg, Sugar si Pfefler (1944) si Allen (1949) avanseaza ipoteza dupa care victima trebuie sa fie şocată.

Desi se admite idea ca se observa o anume reactive, nu este clar ce este cu aceasta reactie. Planeaza încă dubiul daca reactia aşteptată este una de placere. Din contra, o reactie de amuzament poate duce la o accentuare a starii depresive a exhibitionistului. In multe cazuri exista un element de agresivitate, sfidare, provocare in actul care intentioneaza sa evoce la victimă, teama si socul mai degraba decât placere. Principala dificultate in distingerea asteptarilor este aceea ca exhibitionistii insasi nu isi pot acorda credit propriilor sentimente in momentul expunerii. Ricles (1942, 1950) a gasit ca pacienţii săi nu apreciaza efectul comportamentului victimelor. Din studiul clinicii de psihiatrie judiciară a reiesit că, deoarece pacientii nu pot intelege natura impulsului, ei tind sa aloce rationamente, unul dintre acestea fiind o explicatie ce se vrea normala, precum ca asa vor atrage femeile.

Acesta este un rationament ce apare in cazurile in care agresorii sau expus de multe ori sin u au reusit. Este un fapt general acceptat ca agresorii exhibitionisti nu cauta contacte ulterioare cu victima, din contra se teme.

 

III.           Efectele actiunii asupra victimei

S-a explicat deja ca impulsul exhibitionist nu urmareste crearea unui contact strâns şi nici perseverarea in scopuri sexuale intime.

Astfel actul este considerat de către majoritatea autorilor ca fiind un comportament necuviincios. De asemenea, actul este incadrat de lege, care trateaza exhibitionismul in multe cazuri ca fiind o ofensa minoră. Allen (1962) considera ca, desi efectele exhibitionismului asupra femeilor adulte sunt probabil cam exagerate, poate speria copiii si, să îi traumatizeze in plan sexual. El afirma că nu a identificat elemente de sadism in exhibitionism, exceptie fiind pacientii la care se observa şocul sau oroarea.

Efectele asupra victimei vor depinde de propria conditie psihologica, de atitudinea fata de problemele sexuale, de cunoastere asupra problemelor de deviatie si in special faptului ca nu se doreste un viitor contact si că nu exista pericolul de viol. Teama de atac este posibil să produca un efect şi mai puternic decât actul in sine. Deoarece exhibitionismul nu este o deviatie neobisnuita si pentru că multe femei ar putea intâlni un exhibitionist in cursul vietii, este bine să se cunoască natura deviatiei, fapt ce ar putea reduce posibile efecte negative de frustrare.

  Rezumat

Alegerea victimei de catre exhibitionist nu presupune anumite caracteristici. Actiunea sa este determinate mai mult de situatie si impuls decat de stimuli speciali.

Atunci cand apar stimuli specifici, atunci situatia capata semnificatie mai mult pentru agresor ca individ decât pentru exhibitionism. Aproape in toate cazurile victima este un strain.

Actul se poate derula in locuri publice, in fata unei singure femei sau in fata a mai multor femei.

Actul se poate desfasura de la expunere partiala, pana la masturbare si isi propune sa-I accentueze victimei un raspuns emotional puternic pentru manifestarea oferita. Nu se observa alte tipuri de relationare.

In general, victima priveste manifestarea exhibitionista ca o conduita necuviincioasa dar efectele depind de starea de sanatate emotionala a victimei si de faptul dacă aceasta conştientizează că nu ar mai exista alte pericole.

Agresorul

Actul de expunere in locuri publice este interzis prin lege iar barbatul implicat intr-un astfel de comportament devine un agresor. Majoritatea studiilor asupra problemei exhibitionismului s-au axat aproape inevitabil pe barbatii ocupati pentru expunere indecenta (ocupatiile si incidentele sunt discutate in capitolul 10 al lucrării). In analiza datelor pentru agresori, trebuie spus că, nu toate persoanele ocupate de expunere indecenta sunt exhibitioniste. Studiul Cambridge estimeaza ca aproape 8% dintre agresori sunt adevarati exhibitionisti, restul reprezinta cazuri de natura accidentala şi incidente care au fost intrerupte inainte ca să apara contactul corporal.

Alte date ce se bazeaza pe ocupatia de expunere indecenta pot contine diferite alte forme de comportament sexual dar se presupune ca majoritatea cazurilor reprezinta exhibitionisti adevarati.

Factorii de vârstă

In studiul clinicii de psihiatrie judiciara, factorul vârsta a fost considerat din doua aspecte, unul, fiind distributia de vârsta actuala a agresorilor si celalalt, o posibila relatie dintre vârsta si simptomatologie.

Datele indica faptul ca majoritatea exhibitionistilor studiati (65%) si cuprinsi in studiul clinicii se situau in decada de 20 ani.

Declansarea simptomului pe prima acuzatie

Datele referitoare la instalarea simptomului au provenit din analiza agresorului. Prima acuzatie pentru expunere a fost verificata pe lânga cazierul judiciar.

Distributia vârstei la debutul simptomului ne indica doua vârfuri, unul la vârsta peste 10 ani si unul la 25 ani. Vârsta cea mai intâlnita ca debut a fost 14 si 15 (11 cazuri); nici un pacient nu a avut debutul la vârsta de peste 17-18 ani. Dupa vârsta anilor 20 a fost inregistrat in studii doar 1 pacient ce a avut debutul la 37 ani si in al carui caz simptomatologia a fost bine determinată. Un alt pacient, la vârsta de 43 ani, era un caz indoielnic. Nu s-a putut determina daca in adolescenta a acţionat sub impulsuri sau dacă debutul s-a instalat la o vârsta ulterioara.

Un alt factor ce vine sa sprijine impresia ca exhibitionismul se instalează la vârstă timpurie apoi se diminueaza si recidiveaza dupa varsta de 20 ani este acela ca un numar mare de persoane ce s-au expus de nenumarate ori, au avut cele mai multe acuzatii la mijlocul perioadei de adolescenta, doar câteva la sfârsitul adolescentei si iarasi, o strânsa succesiune de acuzatii in intervalul vârstei de 20 ani. Este prematur sa afirmăm posibile motive pentru o distributie a instalarii simptomelor. De asemenea, trebuie analizate si alte date referitoare la istoria agresorilor.

Fara indoiala, trebuie considerati si alti factori pentru a putea clarifica fenomenul instalarii comportamentului deviant de tip exhibiţionism, cum ar fi de exemplu, factorii endocrini ce precipita impulsul sexual in diferite etape de dezvoltare cât şi factori psihosexuali cu relevanta pentru semnificatia sexuala corelata diferitelor vârste.

Exhibitionistul dupa varsta de 40 ani

Din datele prezentate, reiese ca exhibitionismul apare in special la debutul pubertatii, avand o mare intensitate in jurul varstei de 20 ani. Pe langa acestea este interesant de examinat pacientii internati in clinica de psihiatrie judiciara si care au depăşit vârsta de 40 ani.

Pe baza datelor obţinute, se poate afirma ca, peste vârsta de 35 ani, exhibiţionismul apare mai rar si de obicei in legatura cu alti factori precum alcoolism, deteriorare organica sau alte deviatii.

Rezumat

Vârful manifestarilor exhibitioniste este pe la vârsta de 20 ani si se reduce rapid spre 30. Peste vârsta de 40 ani, simptomatologia apare doar in cazuri rare. Desi varful conduidei exhibitioniste este in jurul vârstei de 25 ani, debutul simptomatologiei inregistreaza două perioade majore, una in pubertatea mijlocie si o alta la inceputul vârstei de 20 ani.

Exhibitionismul ca si grup are in componenţă, tineri.

Agresiunile ce apar la o vârstă inaintata indica in mod frecvent si alti factori precum alcoolism, deteriorare organica si alte deviatii sexuale, in special pedofilia.

Caracteristici personale si sociale

 Inteligenta si educatia

 a) Inteligenta

S-a administrat testul WAIS pe 47 de cazuri (Tabelul 40 în lucrarea citată). Alte 7 persoane din studiul clinicii de psihiatrie judiciara fie nu apar in testare sau testarea cu bateria WAIS nu a fost posibila din cauza dificultatilor de limbaj. Continuarea cazurilor ne arată ca unul dintre agresori era imbecil iar ceilalti se incadrau in limite normale.

Observatiile clinice si rezultatele obtinute la testele de inteligenta asigura un acord general, conform căruia, exhibitionistii inregistreaza o distributie normala in ceea ce priveste inteligenta cu o usoara tendinta spre capatul mediei grupei.

b) Educatia

S-a aratat ca inteligenta in grupul studiat urmeaza in principiu un model de distributie ca si in mediul populatiei normale, vorbind despre fondul intellectual, este de asteptat ca nivelul de achizitie conceptuala sa fie ca cel indentificat in randul populatiei, in general.

Din aceasta analiza comparative (Tabelul 43) reiese ca exhibitionistii sunt sub nivelul de achizitie in ceea ce priveste educatia. Totusi, retragerea din scoala nu depinde de nivelul de inteligentă, cât de o multime de alti factori psihologici si sociali. In exprimarea semnificatiei acestui aspect de achizitie sub nivelul mediu,  ca simptom caracteristic exhibitionismului, este necesară evaluarea altor factori ai personalitatii si ai fondului social al agresorilor pentru a se putea vedea modul in care retragerea\abandonul scolar se coreleaza cu exhibitionismul. S-a accentuat pe faptul că, vârsta medie de retragere din traseul scolar coincide cu cea a declansarii simptomelor, si anume mijlocul adolescentei.

Comentariile agresorilor referitoare la perioada lor de scoala se constituie in indicatori ai singuratatii si izolarii. Acestia realizau cu greu prietenii, erau implicate in mod regulat in lupte si se temeau sa nu fie luati in derâdere. S-a observat că aproape toti aveau dificultati in relationarea sociala si in controlul agresiunii. Din investigatia tinerilor agresori care inca mai frecventeaza scoala se cunoaste ca un volum mare de fantezii interfera cu efortul lor scolar. Agresorii mai in vârsta afirmau ca in general ei nu erau interesati de scoala si isi doreau să munceasca de la prima oportunitate.

Rezumat

Achizitia educationala a exhibitionistilor este sub capacitatile lor intelectuale, iar datele variaza din acest punct de vedere. Experienta scolara a exhibitionistilor este caracterizata de singuratatea si dificultati in controlul agresivitatii, fie un mod activ sau pasiv.

Rata sporita de abandon scolar intre nivelurile claselor 8 – 10 este influentata de primul vârf al instalarii simptomatologiei.

  1. Ocupatia si interesele sociale

Ocupatia

Ca si pentru problematica pedofiliei, organizarea datelor in acest domeniu a fost determinată de tipul activitatii pe care o deruleaza agresorul. S-a considerat ca prin această abordare in studiul clinicii de psihiatrie judiciara se va intelege cu mai multa acuratete modul de alegere de catre agresor a unui gen de ocupatie. Deoarece majoritatea agresorilor s-au angajat in mai multe ocupatii, s-a incercat sa se identifice ocupatiile dominante de restul.

Datele indica faptul ca majoritatea exhibitionistilor erau angajati in productie. Niciunul nu apartinea unei profesii s-au sa fie angajati intr-un domeniu de activitate de birou. Ocupatiile preferate in afaceri erau in domeniul vânzarilor. Un numar de agresori au incercat sa devina patroni sau sa mentina pozitii manageriale dar s-au dovedit incapabili sa-si mentina acest rol, exceptie facand unul, fiind în cele din urmă depăşit de responsabilitati. In ceea ce priveste activitatea in productie, agresorii care au incercat sa lucreze pentru ei insisi nu au reusit. Pe de alta parte, grupul a avut dificultati in situatiile domeniului de activitate, ce a implicat nivele superioare. In general parea ca sunt sarguinciosi si constiinciosi, chiar compulsive dar erau sensibili la criticism si reactionau usor daca ceva nu mergea bine. Aceste elemente apareau ca factor de precipitare pentru expunere.

O alta observatie realizata pe ofensatori si care implicau ocupatiile lor, era preferinta pentru ceea ce ei simteau pentru ocupatia principala. Pot fi amintite un numar de situatii. De exemplu, un agent vanzari asigurari, cu un nivel de inteligenta foarte ridicat, privea cu invidie la fratii sai, care erau muncitori specialisti; agresorul afirma ca acestia nu ar putea sta intr-un birou, imbracati intr-un costum cu camasa alba. O munca bruta, de preferat in mediu deschis, cu camasa deschisa pentru a se vedea parul de pe piept, ar fi ceva mult mai atractiv

Rezumat

Exibitionistii tind sa fie persoane singuratice, cu putine contacte sociale si ale caror interese interese predomină către sporturi precum innotul si body-buildingul.

III. Rolul familiar

Parintii

a) Absenteismul parintilor din camin

Informatiile referitoare la relatiile exibitioniste cu parintii au fost recoltate in acelasi mod ca si la pedofili. Au fost extrase informatiile din 45 de cazuri din cele 54 in ceea ce priveste absenta parintilor din camin. Criteriile pentru absentism si pentru copilarie au fost aceleasi ca cele utilizate in studiul pedofiliei iar rezultatele au fost similare. Tabelul 52 indica faptul ca 1/3 din tatii exibitionisti au stat departe de casa, o lunga perioada de timp in copilaria viitorului agresor.

b) Relatiile cu parintii

Relatia cu tatal s-a discutat deja ca aproape 1/3 dintre tatii agresori au lipsit din camin temporar sau permanent. In descrierea agresorului asupra relatiei cu tatal, aproape ½ dintre ei afirmau ca se simteau distanti si doar 1/5 se simteau apropiati de tata (tabelul 53 din lucrarea citată). Referitor la calitatea relatiei, doar câţiva agresori afirma cau au avut o relatie negativa cu tatal spre deosebire de unii ce au admis o relatie pozitiva.

Relatia este decrisa cel mai bine intr-un mod impresionist. Relatia pozitiva tinde sa fie caracterizata prin afirmatii de genul: “un adevarat prieten”; “ca si copii” (dar incapabil sa se puna cu mama), “ viata fericita”, “ca si mine”. Aceasta da impresia ca relatia pozitiva apare ca o relatie intre gemeni sau ca o relatie intre prieteni. Nu s-a mentionat deloc protectia sau ghidarea si in multe cazuri s-a arătat că, relatia tata-fiu s-a constitui intr-un pact importriva mamei. Relatia negativa cu tatal a fost caracterizata prin violenta si de cele mai multe ori de bataie, autoritate, comportament agresiv urmat de declaratii de rejectie cum ar fi “nu m-a iubit”, “ nu avea nimic pentru mine”. Multi dintre subiecti au declarat ca tatii erau betivi.

Pentru unii s-a creat impresia ca tatii nu au fost parinti ca si figuri centrale, in casa ci mai degraba o experienta cu un alt geaman sau, pe aspectul negativ pentru slabiciune printr-un comportament putenic autoritar. In mod similar, declaratiile ambivalente se refereau in principal la “strictete, moda veche”, “despot”, intr-o contactie negativa si “destept”, “… dragut”, “moderat” intr-o canotatie pozitiva.

Realizând examinarea psihologica pe 20 de exibitionisti Spritz (1950) a emis opinia ca tatii sau tatii-surogati erau figuri slab identificate.

Relatia cu mama

Referitor la mama, unele exprimari ale exibitionistilor denotau un caracter emotional si contineau de obicei termeni de iubire profunda, resentiment profund sau ambele. Nu este surprinzator ca, spre deosebire de tata, aici era un aspect….. mai mult decât distanta, si, nu au existat diferente in comparatiile cu pedofilii.

Sentimentele pozitive au fost exprimate in 2 modalitati: una era de admiratie pentru competenta si apareau astfel de “neinlocuit”, “bun manager” etc, alte sentimente priveau bunatatea in general, precum: “bun”, “favoratul meu”, etc. este interesant sa observam ca … Legate de competenta au fost absente la toate desi aparea de asemenea si exprimarea bunatatii in general.

Sentimentele in general se refereau de cele mai multe ori la controlul atitudinilor, precum: dominator, posesor, sacaitor, incordat, facea pe rusinosul, ma pedepsea tot timpul”.

Sentimentul ca era dominat de mama aparea intr-un procentaj ridicat din declaratii ambivalente, care, de obicei, debuta cu trasaturi pozitive si apoi … Cu cele negative, cum ar fi “mama buna, dar tata ca pe un copil”, “apropiat de ea dar resimtea dominatia ei”, “draguta dar se revarsa asupra mea”.

Desi toate declaratiile negative apareau mai degraba rareori referitor la mama si erau intarite de cele pozitive, declaratiile ambivalente vin sa schematizeze caracterul general al remarcilor referitor la mama, si, o anume apropiere, dominanta, supra-proctetionismul pe de o parte si preocuparea reala si iubirea pe de alta parte.

Relatia emotionala cu mama a fost vazuta mai frecvent ca fiind ambivalentă spre deosebire de relatia cu tatal. Sentimentele fata de mama, fie negative sau pozitive, ori ambivalente, au fost exprimate in mod emotional in termeni mult mai intensi decat cei referitori la tata.

In ceea ce priveste tatal, pe de o parte, indivizii normali au manifestat atitudini semnificativ favorabile zona afectiunii tatalui, a competentei generale a tatalui si a strictetei si agresiunii tatalui. Totusi cele doua grupuri deviante nu difereau in mod semnificativ unul fata de celalalt in ceea ce priveste atitudinea fata de tata.

Relatiile sexuale. 

Dupa cum era de asteptat, zona relatiilor sexuale dintre barbati si femei este in acest caz de dificultate. S-a afirmat deja ca un numar de exibitionisti cuprinsi in studiul clinicii isi desconsidera expunerea prin lipsa de relatie, si chiar unii s-au expus chiar si atunci cand relatiile erau disponibile si chiar erau inretinute. Lipsa unei baza sexuale poate sta la baza unui coportament exibitionist dar se considera totusi că, insatisfactia si anxietatea depistate în relatiile sexuale joaca un rol mai mare in pierderea controlului.

Motivele majore avansate de pacientii clinicii in ceea ce priveste determinarea relatiilor erau problemele vaginale, lipsa de interes din partea sotiei, teama de conceptie, graviditatea si, programul de lucru care mentinea sotul departe de casa.

Din aceleasi probleme de personalitate ce evidentiaza impulsul de expunere. Este un fapt semnificativ ca masturbarea este retinuta in  cele mai multe cazuri ca un element sexual iar fregventa acestui act este in general mare.Actul deviant nu apare in cele mai multe cazuri ca un substitut pentru relatiile sexuale nici ca relatiile sexuale normale nefiind mai putin necesare pentru actul deviant peste care genereaza o discriminare generala a trebuintelor sexuale.

Arieff si Rotman au raportat istoricul datelor sexuale pentu 74 de agresori, avand urmatoarele rezultate:

  • 21 nu au avut experienta heterosexuala anterioara;
  • 5 au avut o experienta heterosexuala nesatisfacatoare;
  • 8 au avut experienta in perversiuni, inclusiv experiente homosexuale;
  • 2 au avut sotii promiscue;
  • 31 au acceptat masturbarea chiar daca relatiile lor sexuale erau adecvate;
  • 5 nu si-au exprimat dorinta de femei;
  • 2 si-au recunoscut impotenta.

Maclay, discutând tipurile compensatorii ale exhibitionismului, afirma ca omul are o trasatura de poligamie, care trebuie luata in consideratie in interpretarea exhibitionismului său.

Bejke afirma ca, din experienta, poate spune ca, sotia, cu cât isi doreste mai mult copii, cu atat exhibitionistul este mai capabil sa se bucure, este mai dezinhibat; totusi, daca sotia nu doreste mult timp copii, sotul isi pierde sentimentul de eliberare.

Exhibitionistii au puternice sentimente compulsive fata de juramântul făcut in mariajul lor. De aceea, Bejke considera ca, aceasta impulsuri compulsive spre necredintă, poate fi o cauza comună a manifestarii exhibitionismului.

 

Factorii juridici si criminologici

 Acuzatiile penale si incidenta acestora

 Acuzatiile

 A fost deja evidentiat gradul de uniformitate ca si simptomatologia clinica in comparatie cu pedofilia. Ca o consecinta, acuzatiile penale aplicate acestei forme de comportament sexual neacceptat sexual manifesta o mare uniformitate. Aceste acuzatii reprezinta adevaratul comportament exhibitionist la un nivel amplu, cu posibile exceptii de expunere in fata copiilor.

In dreptul comun se considera infractiune, ,,expunerea goliciunii in mod public sau orice alta actiune de obscenitate … si notorie”. In Anglia, aceasta ofensa se pedepseste si intra sub incidenta Actului de Vagabondaj cat si a actelor locale si a deciziilor organelor locale. Pozitia Angliei este bine stratuata in studiul Cambridge.

Majoritatea statutelor in dreptul comun al multor ţări considera exhibitionismul o ofensa minora. In SUA, este considerată in general o infractiune, dupa cum in Codul Penal de la New York gasim: ,,O persoana, care isi expune in mod obscen si deplin sau numai parti intime in orice loc public sau in locuri unde sunt prezente alte personae … se face vinovata de infractiune”.

Sub incidenta Codului Penal Canadian, exhibitionismul poate fi pedepsit dupa 3 acuzatii (85.158-160) si anume:

  • incadrarea expunerii indecente (5.160);
  • acte indecente (5.158);
  • nuditate (5.159).

Totusi, exhibitionistii sunt de obicei acuzati sub sectiunea 158, care declara: ,,Orice individ care realizeaza un act indecent (a) intr-un loc public in prezenta uneia sau a mai multor persoane sau b) in orice loc, cu intentia de a insulta sau ofensa orice persoana se face vinovata de o ofensa ce se pedepseste cu o condamnare imediata”.

Astfel, exhibitionismul reprezinta singura ofensa de deviatie sexuala care se pedepsenste cu o condamnare sumara şi, nu cu o inculpare. De aceea, legea recunoaste faptul ca, exhibitionistii constituie mai mult o conduita sociala necuviincioasa decât un pericol.

 

 

 

 

Despre admin

Psiholog-psihoterapeut, terapeut Practici traditionale
Acest articol a fost publicat în agresiune sexuala, Analiză personală, comportament sexual deviant, DPD tulburare de depersonalizare, exibitionism, expertiza psihologie judiciară, Psihologie clinică. Salvează legătura permanentă.