Scurte explicaţii de psihopatologie a PEDOFILIEI

extras din lucrarea:

Johann W. Mohr,  Robert Edward Turner, Marian Bernice Jerry

PEDOFILIE ŞI EXHIBIŢIONISM

traducere: mr (r) Eusebiu TIHAN
  • psiholog principal, supervizor în Psihologie clinică
  • psiholog principal, supervizor în Psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale
  • psiholog principal în Psihologie organizaţională
  • psiholog expert judiciar
  • Psihoterapeut (Psihodramă clasică)

* * *

 

Dat fiind evenimentele din inceputul lunii Ianuarie 2018, produse de pedofilul-lucrător de Poliţie Stan Eugen, mă simt obligat profesional, să aduc explicaţii despre aspectele psihopatologice ale PEDOFILIEI.

Scurtă introducere în situaţie: Eugen Stan, a fost angajat al Poliţiei, Brigada Rutieră, ultimul proces verbal de amendă l-a scris în decembrie 2017. Considerat personal operativ , acest cadru al Brigăzii rutiere era şofer al şefului său, Vornicu Rene, transferat şi acesta de la Jandarmerie. Infractorul Eugen Stan, a fost adus în Poliţie prin transfer semnat de Blaga. A fost chiar şi decorat.

Acum, voi dedica timp şi “cerneală” pentru a explica PEDOFILIA ca şi comportament deviant sexual şi agresiune sexuală.

Aşadar, comportamentul deviant sexual şi agresiunea sexuală poate fi şi au fost studiate dintr-o mare varietate de puncte de vedere utilizând o sumedenie de metode şi structuri teoretice. Termenii înşişi depind dacă sunt condiţionaţi de normele culturale, din care o formă certă de comportament este considerată a fi deviantă şi de normele de procedură penală care constituie natura agresiunii.

În interiorul acestei configuraţii şi instituţii judiciare, comportamentul sexual, altul decât coitus heterosexual la adulţii căsătoriţi şi în mediu privat, a fost considerat în variate moduri precum: aberant, agresiv, paraphilic ş.a.m.d. Aceşti termeni se îngrijesc prin ei înşişi de legătura cu standardele de moralitate de sănătate fizică şi psihică,de functionare socială şi de culpabilitate judiciară.

Pedofilia a fost definită ca ”expresie a dorinţei pentru o satisfacţie sexuală imatură cu un copil prepuber” şi conform cu sexul a fost realizată o diferenţiere între pedofilia heterosexuală, homosexuală şi cea nediferenţiată. De aceea deviantul pedofil este definit prin alegerea obiectului şi prin natura actului pe care el îl angajează cu obiectul.

Deoarece actele sexuale derulate între adulţi şi copii sunt interzise prin lege, bărbatul care îşi exercită dorinţele sale pedofilice devine un infractor. Cele mai multe informaţii disponibile provin de la persoane ce au fost deferite instanţei şi de aceea termenul de infractor este preferat în locul celui de deviant.

Chiar dacă un impuls poate fi suficient ca infracţiunea să aibe loc, faptele arată că în cele mai multe cazuri pedofilice nu există un mod preferat, repetat ca formă de comportament sexual.

În expertiza psihologică judiciară trebuie analizată distribuţia Pedofililor homosexuali şi a  Pedofililor heterosexuali.

Indicaţiile, care trebuie explorate în expertizele psihologice sunt acelea că, pentru Pedofili heterosexuali cel puţin infracţiunea în perioada adolescenţei reprezintă explorări sexuale întârziate asupra obiectului tinereţii (vârsta victimelor este semnificativ de tânără pentru acest); în perioada de vârstă mijlocie apare o regresiune după absenţa relaţiilor sexuale cu un obiect echivalent; iar în grupul vârstelor avansate este predominant ca o evadare din singurătate şi impotenţă.

În SUA, ca şi în alte jurisdicţii, Autoritatea Tutelară s-a ocupat de mulţi infractori cu vârsta sub 21 de ani. Chiar şi atunci când nici o procedură specială legată de vârsta tânărului grup nu era disponibilă, foarte multe instanţe iau în considerare vârsta atunci când se emit sentinţe.

În România se păstrează tăcerea dar din investigaţiile psihologice aflăm că deviaţiile sexuale (pedofilie şi exhibiţionism, homosexuale şi heterosexuale) sunt prezente şi acceptate tacit.

Vârstele infractorilor pedofili indică existenţa a 3 grupuri: grupul adolescentin, cu maxima în pubertate; grupul vârstei mijlocii, culminând spre finele anilor ’30; şi grupul senecenţei, din preajma vârstei de 50 de ani. Toate informaţiile confirmă că grupul senescent, care adesea a fost descris ca un grup predominant, este de fapt mai mic în comparaţie cu grupul vârstei mijlocii.

Debutul comportamentului pedofilic şi primele acuzaţii

Distribuţia pe vârste a criminalităţii pedofilice ridică întrebări asupra apariţiei actului la diferite vârste şi durata unui comportament activ pedofilic. La exhibiţionism este posibil de determinat debutul comportamentului deviant pe grupe de vârstă şi de asemenea vârsta infractorului la momentul primei acuzaţii. La grupul pedofililor acest lucru nu este posibil datorită distribuţiei extinse pe vârste şi datorită procentajului ridicat a primilor infractori.

Studiul clinicii judiciare a examinat cazurile din cele trei grupe de vârstă şi a fost acordată o apreciere descriptivă.

a) Pedofili heterosexuali

Membrii  acestui grup ca un întreg sunt caracterizaţi de singurătate, izolare emoţională şi sexuală şi prezenţa impotenţei sau îngrijorarea faţă de instalarea impotenţei.

b) Pedofili homosexuali

c) Pedofili nediferenţiaţi

 

Caracteristici personale şi sociale

În analiza factorilor personali şi sociali ce intervin în grupa infractorilor pedofilic, s-a încercat să se compare aceşti factori cu informaţiile normative pentru a sesiza similitudinile sau diferenţele în raport cu populaţia generală. Evidenţerea similarităţilor este la fel de importantă ca evidenţierea diferenţelor, deoarece diferitele ipoteze ce au fost enunţate sau implicate nu au demonstrate. Deşi nu s-a încercat o abordare dinamică, informaţiile însăşi trebuie să se orienteze spre reconsiderarea diferitelor formulări psihodinamice.

A) Inteligenţa şi educaţia

a) Inteligenţa

Discuţiile despre inteligenţa pedofililor au sugerat că majoritatea infractorilor dacă nu suferă de demenţă senilă, dar cel puţin sunt întârziaţi mental. Un tablou diferit poate fi obţinut prin utilizarea instrumentelor de evaluare a inteligenţei precum WAIS (o scală pentru evaluarea inteligenţei) care oferă o fidelitate mult mai mare şi corelat chiar cu testul Szondi.

Distribuţia pe criteriul inteligenţei este esenţială pentru o persoană normală atunci cand tinde spre limita inferioară a scalei. Nu se pot observa diferenţe clare între grupurile de Pedofili heterosexuali şi Pedofili homosexuali

În studiile realizate de experţii americani, este interesant de observat că, grupul Pedofililor homosexuali se aseamănă foarte mult cu grupul Pedofililor heterosexuali în privinţa inteligenţei decât se aseamănă cu grupul homosexualilor adulţi.

b) Educaţia

Achiziţiile educaţionale au fost subliniate mult mai frecvent în cazul grupului de infractori nediferenţiaţi decât ca în cazul deviaţiilor specifice. Există suficiente informaţii despre pedofili , ce sugerează că progresele lor educaţional nu diferă foarte mult de cel al populaţiei generale. În studiul clinicii judiciare există o anume similaritate între fondul educaţional al pedofililor şi cel al exhibiţioniştilor.

Nivelurile educaţionale ale pedofililor au fost amănunţit comparate. Scorurile obţinute la proba WAIS indică o distribuţie generală, ceea ce ne surprinde prin identificarea tuturor nivelurilor educaţionale. Majoritatea au urmat 8-10 clase, cu un mare număr în nivelele inferioare de educaţie, fapt care se apropie cu înregistrările realizate pe populaţia generală. Din aceasta se deduce că nu există nimic specific prin prisma inteligenţei şi educaţiei care să-i distingă pe infractorii pedofili de populaţia generală.

c) Ocupaţia

Studiile de psihologie clinică au abordat ocupaţiile grupului în raport cu tipul de muncă îndeplinită. Deoarece cei mai mulţi infractori erau implicaţi în mai mult decât o ocupaţie, atunci ocupaţia dominantă a fost separată de celelalte.

Din câte rezultă, pedofilii provin din toate categoriile ocupaţionale fără vreo anume specificaţie. Diferenţele între Pedofilii heterosexuali şi Pedofilii homosexuali pot indica faptul că primii tind mai mult spre grupele de mijloc de ocupaţii în fabricaţie şi cele semispecializate, în timp ce ultimii au o uşoară gravitaţie spre afaceri, nespecializări şi spre service. La Pedofilii nediferenţiaţi., după cum ne putem aştepta de la nivelul de inteligenţă şi cel educaţional, au fost găsiţi doar la ocupaţiile nespecializate.

O trăsătură a grupului pedofilic era faptul că aproape 1/3 aveau o experienţă predominantă în serviciile militare sau aveau o lungă perioadă petrecută în serviciul militar. Diferenţa în această privinţă faţă de alte deviaţii poate proveni din factorul vârstă, deoarece cei mai mulţi infractori ai grupuluipedofilic au fost încrporaţi. Totuşi, impresia ce a fost dobândită din abordare a fost acea că serviciul militar a avut o semnificaţie specială pentru mulţi infractori, cu excepţia serviciului în război.

Pedofilii provin din toate categoriile ocupaţionale fără a manifesta o concentrare pe un sector nume. Studiile au relevat uşoare diferenţe între Pedofilii heterosexuali, unde orientarea era spre producţie şi ocupaţii semi-specializate şi Pedofilii homosexuali, unde orientarea era spre afaceri şi service. Experienţa în serviciile armatei a oferit un segment important al multor înregistrări  ocupaţionale. Cu privire la timpul de muncă, pedofilii sunt cei ce încearcă să se strecoare într-o manieră liniştită.

(d) Înclinaţiile sociale

Atunci când se compară cu grupul exhibiţionist, aceşti infractori manifestă un interes mai scăzut faţă de sporturi iar clasificarea este total diferită.

Înotul, care la exhibiţionişti a înregistrat un scor înalt, nu a fost menţionat, chiar dacă alte înclinaţii în aer liber precum autovehicule, ambarcaţiuni, aeronave, pescuit, ciclism şi patinaj au fost amintite ca cele mai multe interese ale Pedofililor heterosexuali. Grupul Pedofililor homosexuali. a evidenţiat în mare măsură înclinaţii artistice şi prin aceasta ei se apropie cu mult mai mult de grupul homosexualilor adulţi decât de cel al Pedofili heterosexuali. totuşi, homosexualii adulţi au arătat un interes deosebit pentru sporturi care de altfel lipsesc la grupul Pedofili homosexuali. O creştere a participării sociale peste cele arătate de exhibiţionişti este observată la acţiunile tinerilor în special faţă de şcoala de duminică şi cercetaşi.

Orientările pedofililor diferă între Pedofili heterosexuali şi, Pedofili homosexuali.; aceştia din urmă demonstrează mult mai multe interese artistice şi se aseamănă mult mai mult cu homosexualii adulţi decât de grupul Pedofili heterosexuali. Un factor ce pare a fi comun celor două grupuri era relativa izolare faţă de contactele sociale cu adulţii. Cele mai multe contacte sociale erau faţă de copii, acţiuni ale tinerilor şi activităţi ale bisericii.

Fondul familial

Relaţiile cu părinţii şi într-o mai mică cea cu fraţii au fost văzute ca factori primari în geneza deviaţiei sexuale. Problema etiologiei şi a diferitelor interpretări psiho-dinamice este discutată de către psihologii experţi.

Din nefericire în literatura de specialitate interpretările neglijează aspectele factuale despre istoricul natural al infractorului.

Părinţii

  • Absenţa părinţilor din cămin

Pedofilii homosexuali. au înregistrat o rată înaltă a separaţiei de tată şi, aproape cu toţii au înregistrat separaţie faţă de mamă.

Nici unul dintre pacienţii Pedofili heterosexuali nu au experimentat o separaţie faţă de mamă.

 

    1. Pentru criteriul din această secţiune  termenul „copilărie” a fost considerat pentru perioada de la naştere şi până la vârsta de 15 ani, iar „perioadele de timp prelungit” erau fie separaţia sau decesul unuia din părinţi sau serviciul militar al tatălui. Trebuie reţinut că unii infractori nu au menţionat fapte precum separaţia sau alte aspecte, de aceea trebuie considerate ca fiind minime. Mai puţin de 1/3 din toţi şi doar 10% din mame erau absenţi din cămin pentru perioade prelungite de timp. Aceste rezultate sunt similare celor găsite pentru exhibiţionişti.
  • Relaţia cu părinţii

 

Descrierea părinţilor de către pacienţi oferă un bun tablou a sentimentelor subiective ale infractorului vizavi de părinţi. Aceasta indică câte ceva despre relaţia infractorului cu părinţii săi, văzută din viziunea sa. Ne îndoim asupra opoturnităţii acceptării acestor informaţii, fără a-i verifica pe părinţi sau în cele din urmă prin informaţiile dintr-o sursă independentă. Înainte ca etiologia unui simptom să fie bine cunoscută ,nu putem fi siguri asupra legăturii cauzale între observaţii. Ca un adagiu la distorsiunile inconştiente ale infractorului este foarte posibil ca părinţii să-şi demonstreze trăsăturile pe personalitate şi atitudinile faţă de infractor, ce nu au fost de altfel manifestate faţă de vreun alt frate şi că unele din comportamentele părinţilor pot fi generate chiar de natura infractorului.

  • Distanţa-apropierea.
  • Pozitiv, negativ şi ambivalent. Această dimensiune asociază declaraţiile despre natura şi calitatea relaţiei afective a infractorului cu părinţii săi. Pozitivul şi negativul denotă expresiile definite în această privinţă iar ambivalent înseamnă atât atitudine pozitive cât şi negative ce au fost manifestate.

Relaţia cu tatăl (Pedofilii heterosexuali). Este insuficientă informaţia referitor la trăsătura proeminentă a înregistrărilor grupului Pedofililor heterosexuali cu privire la relaţia infractorului cu tatăl său. Pedofilii homosexuali, exhibiţioniştii şi homosexualii adulţi îl văd pe tată mai degrabă distant decât apropiat cu relaţia cu infractorul dar există indicaţii că acestui i-a lipsit relaţia apropiată cu el. Ideea grupului de Pedofili heterosexuali despre tată a fost în general vagă iar cele căteva declaraţii sună precum descrierea unui oarecare.

De aceea este dificil de analizat taţii acelor Pedofili heterosexuali după dimensinea distanţei şi apropierii ca şi după dimensiunea sentimentelor pozitive, negative sau ambivalente. Infractorii îşi descriau adesea taţii în termeni de performanţă ai muncii , cum ar fi „harnic”, „obiectiv”, „exact”, „onest” e.t.c. sau în termeni ai caracteristicilor de personalitate legate indirect de infractor: „ cu orizonturi largi”, „liniştit”, „neavând prea multe de zis”. Deşi afimaţiile negative cântăreau mai greu decât cele pozitive , prima impresie era cea de pasivitate şi inadecvare: „ complet dominat de mamă” , „ nu avea prea mult de spus „ ,”fericit „ , „asemenea lui”. Afirmaţiile negative se refereau la el ca „fiind dominator” , „înfigâreţ” , „ rigid”. Faţă de exhibiţionişti doar un pedofil a afirmat că violenţa către tatăl său a fost direcţionată  spre el însuşi.

Relaţia cu tatăl (în cazul Pedofililor homosexuali). În grupul Pedofililor homosexuali , chiar dacă în general tatăl nu este apropiat , totuşi există o mare afecţiune. Chiar şi atunci cănd tatăl este văzut într-o lumină negativă , nevoia pentru afecţiunea lui apare adesea. Sentimentele pozitive au fost exprimate precum „ amabil”, „ bun”, „generos”, „corect”, „solid”. Declaraţiile negative exprimă pierderea afecţiunii precum „mă urăşte, dar vrea să fim apropiaţi” , „ n-are nici o afecţiune pentru mine”, „aspru , fără afecţiune”. Ambivalenţa a fost exprimată în termeni similari: „instabil dar ca o mare forţă spirituală  deasupra mea” , „bun dar inconştient” , „solid dar îmi acordă prea puţin timp”.

Relaţia Pedofililor homosexuali cu taţii lor se asemăna mult mai mult cu cea a grupului homosexual adult decât cu relaţia Pedofililor heterosexuali.

Sentimentele pozitive ale Pedofililor heterosexuali către mamă au fost exprimate din perspectiva nevoilor de dependenţă: “întotdeauna m-a suportat”, “ depind de ea”, “amabilă şi înţelegătoare”, şi tot aşa. Exprimările negative se refereau la sprijin şi afecţiune decât la interferenţa clară: “pudică şi liniştită”, “ aproape rece” , “încordată” şi “concentrată  pe sine”. Ambele grupuri au combinat un mare volum de ambivalenţă în aceste două aspecte:” amabilă dar încordată”, “supraprotecţionistă” . “încă mai face zarvă pentru mine”. Am dedus că relaţia Pedofililor heterosexuali cu mamele lor, deşi strânsă şi dependentă , nu a indicat o puternică interacţiune ca cea descoperită în cazul exhibiţioniştilor şi nici o diferenţiere a modului de experienţă pe care îl putem vedea în cazul adulţilor homosexuali.

Sentimentele pozitive ale Pedofililor heterosexuali către mamă au fost exprimate din perspectiva nevoilor de dependenţă: “întotdeauna m-a suportat” , “ depind de ea”, “amabilă şi înţelegătoare”, şi tot aşa. Exprimările negative se refereau mai degrabă la sprijin şi afecţiune decât la interferenţa clară: “pudică şi liniştită”, “ aproape rece” , “încordată” şi “concentrată  pe sine”. Ambele grupuri au combinat un mare volum de ambivalenţă în aceste două aspecte:” amabilă dar încordată”, “supraprotecţionistă” . “încă mai face zarvă pentru mine”. Am dedus că relaţia Pedofililor heterosexuali cu mamele lor, deşi strânsă şi dependentă ,nu a indicat o puternică interacţiune ca cea descoperită în cazul exhibiţioniştilor şi nici o diferenţiere a modului de experienţă pe care îl putem vedea în cazul adulţilor homosexuali.

Rezumat

Informaţiile referitoare la manifestările interacţiunii părinte-copil în cazurile de pedofilie sunt încă brute şi insuficient sistematizate pentru a oferi un tablou complet şi consistent. Se observă că deprivarea prin absenţa părinţilor nu este mai frecventă în cazurile de pedofilie decât în alte dereglări psihologice sau sociale şi de aceea pot fi considerate factor generator. Într-un cămin , tatăl absentează mult mai des decât mama fapt care reflectă doar o situaţie culturală generală. Informaţiile referitoare la diferenţele dintre grupurile de heterosexuali şi homosexuali in problema separări de tată ,sunt neconcludente; de fapt o mai mare separare de mamă apare la grupul homosexual.

Relaţia cu tatăl, văzută retrospectiv de către infractor, indică o lipsă a percepţiei personale din partea infractorilor din grupul heterosexual, ce va indica ulterior o lipsă a identificării cu tatăl într-o manieră pozitivă cât şi negativă. Această lipsă a diferenţierii personale este de asemenea clară vizavi de mamă care este văzută predominant ca o presoană care satisface sau nu trebuinţele imature de dependenţă. Retardul  pe planul maturizării emoţionale ca şi în sfera percepţiilor umane au fost de asemenea identificate de către psihologii experţi în răspunsurile obţinute la testele proiective.

Grupul homosexualilor pedofili indică o mare sensibilitate ca urmare a lipsei de apropiere de tată şi pentru nevoia de o relaţie strânsă. Acest fapt este de asemenea exprimat printr-un mod revers în atitudinea multor infractori faţă de victimele lor , unde ei îşi asumă un rol pseudo-parental. Relaţia cu mama este conform cu declaraţia subiectului , mult mai apropiată ,dar tinde să creeze impresia de a o idealiza iar aceasta este într-un contrast puternic cu relaţia primară de dependenţă a grupului heterosexual. În general chiar dacă apare astfel, că, prin caracteristicile personale şi sociale , pedofilii homosexuali sunt mult mai aproape de imaginea pedofililor heterosexuali, decât homosexualii cu parteneri adulţi , totuşi în ceea ce priveşte relaţiile parentale, lucrurile stau invers.

Pentru ambele grupuri se cunosc foarte puţine despre interacţiunea între părinţii însăşi , excepţie făcând unele referiri după care mama tinde a fi considerată persoana mult mai puternică şi competentă .

Studiile arată  că, Infractorii cu vârsta peste 20 ani tindeau să fie căsătoriţi. Majoritatea Pedofili heterosexuali erau fie căsătoriţi fie au fost. Pentru Pedofilii homosexuali acest lucru era valabil doar pentru 30-50% din cazuri.

Adolescenţii Pedofili heterosexuali căutau să nu întreţină nici o relaţie sexuală cu adulţii. Comportamentul tip pedofil avea determinări motivaţionale iar ei erau prea imaturi de a se relaţiona ce o femeie de aceeaşi vârstă ori mai mare. Dacă un Pedofili heterosexuali necăsătorit experimentase o relaţie heterosexuală semnificativă cu un adult, el trebuia inclus în grupul de vârstă mijlocie.

Grupul adolescenţilor Pedofili homosexuali nu apăreau ca având vreo experienţă heterosexuală intesivă; interesul lor se oprea doar la nivelul onaniei.

În contrast cu populaţia generală şi cu alte deviaţii , pedofilii căutau să se căsătorească mai târziu, fapt care poate constitui un alt indicator al întârzierii peocesului de maturizare. Marijele celor din grupul Pedofili heterosexuali de vârstă mijlocie sunt caracterizate de inadaptări severe pe când cei din grupul Pedofili homosexuali manifestă o indiferenţă pentru relaţia maritală. Durata mariajelor grupurilor Pedofililor heterosexuali şi Pedofililor homosexuali diferă. În ciuda inadaptărilor mariajele Pedofililor heterosexuali durează mai mult decât cele ale Pedofililor homosexuali, care dezvăluie un patern similar celor homosexuali adulţi.

Studiile arată că , aspectele incestuoase apăreau în cazul grupului de Pedofili heterosexuali de vârstă mijlocie şi erau mai puţin evidente în cazul grupului Pedofililor homosexuali. Grupul de Pedofili homosexuali căsătoriţi manifestau o atitudine mai puţin părintească decât Pedofilii homosexuali necăsătoriţi. Apare o lipsă a apropierii între pedofilii senescenţi şi proprii lor copii adulţi, fapt care conduce la singurătatea şi la comportamentul lor pedofil.

Factori judiciari şi criminologici

Cele mai multe informaţii despre comportamentul pedofil îşi au sursa directă sau indirectă în procesele judiciare. Nu există informaţii sigure despre incidenţa sau prevalenţa comportamentului pedofil în societate ori chiar pentru estimarea infracţiunilor înregistrate ce pot fi înfăptuite din cauza diferitelor definiţii şi proceduri ce abordează astfel de comportamente.

Un proces pe problema infracţionalităţii, proces ce se axează mai degrabă pe integrarea socială decât pe delimitarea pedepsei asupra formei de infracţiune, depinde totuşi de datele care denotă pericolul creat de infractor la adresa societăţii şi de condiţiile şi şansele de schimbare ce pot fi oferite.

    1. Acuzaţiile judiciare şi incidenţa

Ca un adagiu la legislaţia referitoare la criminalitate acuzele cu privire la actele pedofile pot fi găsite în legislaţie de protecţia copiilor şi a tinerilor, cum ar fi acuzaţia de „contribuim la delicvenţa juvenilă”. Totuşi, din punct de vedere statistic nu se obişnuieşte o separare între actele sexuale şi cele non-sexuale putând fi acoperite două astfel de acuzaţii.

Putem defini pedofilia ca fiind exprimată prin acte sexuale mature cu copii prepuberi dar atorită ambiguităţilor descrise toate acuzaţiile de infracţionalitate implicate şi incidenţa acestora trebuie revizuite pentru a identifica cazurile de pedofilie. În cele ce urmează abordarea acuzaţiilor este grupată după natura actului implicat, de la copilul asasinat până la contacte nesăvârşite.

Actele sexuale ce apar între bărbaţi adulţi şi copii intră sub incidenţa diferitelor acuzaţii criminale, incidenţe greu de estimat din rapoarte statistice, deoarece cele mai multe acuzaţii nu disting între victimele adulte şi copii. Singurele excepţii din Anglia şi Canada sunt acuzaţiile de relaţii sexuale cu tinere femei situate sub limitele vârstei specifice, ceea ce în SUA sunt în mod comun definite ca viol statutar. De asemenea, multe state americane au legislaţie specifică pentru obscenitate şi acte indecente asupra copiilor, care disting aceste acte de vinovăţia de agresiune indecentă.

  1. Copilul asasinat

O combinaţie de crimă şi violenţă sexuală generează sentimente şi temeri deosebit de puternice în rândul publicului. Când un astfel de act are ca victimă un copil neajutorat şi relativ nevinovat este de înţeles că îngrijorarea publicului este foarte mare. De fapt moartea unui copil din motive sexuale este foarte rară în comparaţie cu alte comportamente sexuale legate de copii, după cum se întâmplă în cazul adulţilor dar publicitatea concomitentă crează adesea impresia că volenţa este strâns asociată cu toate comportamentele pedofilice.

Omuciderea cu substrat sexual poate apare în diferite condiţii şi circumstanţe. Aşa numitele crime „crime din senzualitate” apar din impulsurile sadice în care violenţa reprezintă satisfacţia seuală. Un exemplu clasic îl reprezintă cazul lui Gilles de Rais care în secolul XV a declarat că a torturat şi a ucis câteva sute de copii. Totuşi in cele mai multe cazuri uciderea nu apare ca scop sexual (Hirschfeld, 1948) ci ca rezultat al actelor sexuale, apărând fie în mod accidental în focul pasiunii sau din panica ce însoţeşte actul sexual. Uciderea poate interveni şi ca rezultat a bolilor psihice cu interferenţă sexuală ca produs secundar. În puţine cazuri poate apare ca tendinţe necrofile.

Datorită rarităţii uciderii copilului în baze sexuale, nu am găsit date statistice specifice. Doar 3 din omucideri au fost corelate cu violul, dar nu au fot menţionate vârstele victimelor. În grupul de studiu al lui Glueck (1955) de la centrul Sing-Sing omuciderea a fost invocată într-un caz al unui pedofil homosexual iar brutalitatea era implicată într-un caz al unui homosexual pedofil şi la un caz heterosexual pedofil.

Cu toate că reiese omciderea copiilor datorită agresiunilor pedofililor este destul de greu să se afirme că infractorii pedofili sunt mai mult implicaţi decât alte grupuri ale populaţiei.

Relaţii sexuale cu violenţă

Incidenţa relaţiilor forţate cu copii este extrem de greu de estimat pe când vinovăţia de viol include din prisma multor sisteme legislative acte îndreptate împotriva femeilor cât şi a copiilor.

Relaţiile sexuale fără violenţă

Printre diferitele restricţii vis-a-vis de desăvârşirea activităţii sexuale cele mai întălnite sunt interdicţiile de relaţionare sexulă cu minorii. Vinovăţia penală ce apare dintr-un comportament sexula desăvârşit unde vârsta este un criteriu ce distinge că „atingerea senzuală”, „viol statutar” sau „relaţie sexuală cu o femeie sub o anumită vârstă”. Trebuie observat că aceste clasificări şi informaţiile statistice corelate acestora, se referă, la diferite categorii de vârstă diferite grade de sancţionare. Limitele de vârstă din diverse sisteme legislative nu sunt interesante doar în scopul stabilirii diferenţelor între actul coital şi comportamentul pedofil deschis, dar de asemenea ne oferă o imagine asupra poziţiilor judiciare privitor la actele sexuale cu copii. Vom considera unele din cele mai cunoscute categorii şi vom analiza incidenţa actelor sexuale cu minorii şi semnificaţia acestora în termenii de clasificare pe vârste. Astfel va fi posibil să clarificăm unele dintre cele mai evidente confuzii care există şi să demonstrăm cu probe criminologice ceea ce am stabilit anterior despre nivelul comportamental.

Vârsta la care consimţământul partenerului feminin este un factor de apărare variază în limitele legii în diferite jurisdicţii. În S.U.A ea apare sub 18 ani (Delaware), la 21 ani (Tennesse studiul California 1954). În 23 de state, consimţământul de viol statutar nu se constituie în apărare dacă minorul are sub 18 ani, iar în 21 de state acest fapt este valabil peste limita de vârstă de 16 ani. În Anglia vârsta admisă pentru consimţământ este 13 sau 16 ani pentru diferite excepţii. În Codul Penal Canadian  consimţământul nu devine element da apărare dacă fata are sub 14 ani, cu excepţia cazului de căsătorie. Dacă ea are între 14 şi 16 ani şi a avut anterior un caracter cast iar acuzaţiile nu o pot învinovăţi pe ea şi mai mult. Aceasta este o bună protecţie penală pentru femei cu un cracter anterior cast având vârsta între 16 –18 la momentul seducerii de către un bărbat de peste 18 ani şi între 18-21 ani împotriva seducerii sub promisiunea căsătoriei dacă bărbatul este de peste 21 ani.

În funcţie de vârsta partenerului are loc un proces deosebit de selectiv ce conduce la condamnările finale după cum a fost arătat înainte în cazul violului cu forţa.  Studiul Cambridge (1957) arată că în cazul fetelor sub 13 ani, doar 7,7% din infractori nu au fost sancţionaţi în justiţie; toţi ceilalţi au fost condamnaţi chiar dacă în grupul de vârstă 13 –16 ani, 45% nu au fost aduşi la tribunal iar 27,5% nu au fost condamnaţi.

În Toronto anilor 1957-1960, au fost judecate 54 de cazuri de vinovăţie pentru atingerea carnală unde doar 35,1 % au fost condamnate. Statisticile poliţiei provinciei Ontario pentru aceeaşi acuzaţie şi în aceeaşi perioadă o rată a condamnărilor de 63,5% în 159 cazuri. Cu privire la seducţie (16-21 ani) au existat doar 6 procese în aproape 4 ani în Toronto, din care 3 s-au soldat cu condamnări. Poliţia provinciei Ontario a raportat 21 de plângeri în acea perioadă , rezultând 11 condamnări. Deşi grupul de vârstă 16-21 ar trebui exclus din studiul pedofiliei, am remarcat anterior că studiile şi statisticile asupra actelor de pedofilie includ uneori şi victime de pănă la 21 ani.

Actele de relaţie sexuală asupra copiilor şi minorilor deşi sunt secţiuni separate în cele mai multe legislaţii ca fiind atingere senzuală sau viol statutar versus atac indecent, obscenitate, molestare etc., nu sunt de fapt tratate separat în studiile de criminologie în ciuda faptului căeste bine stabilit că majoritatea infracţiunilor sexuale îndreptate împotriva copiilor se reduc în cele din urmă la acte cu minorii.atunci când sunt implicate activităţi coitale, gradul de deviaţie va depinde de maturitatea sexuală a copilului. S-a arătat că incidenţa acestei activităţi creşte rapid odată cu vârsta copilului.

Din punctul de vedere al controlului judiciar, este importantă o delimitare între comportamentul sexual deviat din perspectivă psihologică şi comportamentul sexual normal, dar inacceptabil din perspectiva socială. Deoarece legea depinde de o clasificare uniformă, maturitatea sexuală poate fi formulată în funcţie de vârstă. Pot fi specificate câteva excepţii. Cele mai multe clasificări raţionale trebuie să ofere protecţie absolută copiilor până la 13 ani şi o protecţie condiţională celor de 13-16 ani.

Acte sexuale non-coitale

Majoritatea infracţiunilor sexuale ce apar în instanţă sunt actele non-coitale şi pentru că ele sunt considerate infracţiuni minore ele sunt analizate de tribunale inferioare. Acest fapt este în special adevărat în cazul actelor sexuale îndreptate asupra copiilor şi în exhibiţionism iar aceste două sunt cauza pentru majoritatea infracţiunilor sexuale. Distincţia între infracţiuni condamnabile şi cele necondamnabile sau între criminali şi infractori, diferă în diferite jurisdicţii.

Aşadar, Printe infracţiunile sexuale orientate împotriva copiilor , cele cu rezultarea decesului sau a violenţei sunt extrem de rare. Printre infracţiunile heterosexuale doar o mică proporţie constă de fapt în relaţii sexuale iar acestea implică în principal grupa de vârstă de peste 14 ani, în majoritatea cazurilor   prin consimţâmăntului victimelor. De aceea, majoritatea infracţiunilor sunt adevărate tipuri de satisfacţie imatură pedofilică. O distincţie a acestor infracţiuni faţă de cale violente şi cele ce implică relaţii sexuale, este esenţial pentru  o procedură judiciară şi corecţională raţională.

Infracţiunile homosexuale par mai frecvente decât cele heterosexuale, constând în 30-40% din totalul infracţiunilor sexuale îndreptate împotriva copiilor sub 14 ani.

Cazierele şi recidivismul

Aspectul cronic al oricărei forme de comportament ofensiv poate fi măsurat prin cazierele grupului de infractori. Această evaluare este de sigur incompletă deoarece nu include infracţiunile nedetectate, dar ne putem baza pe ea. Statisticile asupra cazierelor şi recidivismului în problema infracţiunilor sexuale diferă în funcţie de distribuţia tipurilor de in fracţiuni sexuale incluse şi conform cu proporţia de infracţiune primară care este considerabil mai rdicată în studiile instanţelor decât în studiile penitanciarelor.

Cazierul anterior şi recidivismul

Este evident că există o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte şansele de repetare a infracţiunii dintre o persoană ce a fost condamnată pentru prima oară şi o persoană ce a fost condamnată mai mult decât o dată. Cu privire la pedofilie, Studiul Clinicii Judiciare a arătat o progresie de la 10% pentru prima condamnare şi 22% pentru persoanele cu mai mult de infracţiune sexuală anterioară şi pănă la 33% pentru cei cu antecedente în infracţiuni sexuale şi non-sexuale.

Factori  clinici şi corecţionali

Este bine cunoscut şi în cele mai multe cazuri acceptate că infracţiunile de devianţă sexuală au nu numai implicaţii judiciare şi sociale cât şi clinice. De aceea tratamentul apare ca o pârghie importantă în rezolvarea acestei probleme. Pentru a fi eficient tratamentul depinde de cunoaşterea determinanţilor fizici, psihologici şi sociali ai acestor infracţiuni, de metodele care pot fi aplicate şi de situaţiile în care tratamentul poate fi aplicat.

O atenţie deosebită trebuie acordată aspectului practic al diferitelor proceduri, în special din perspectiva resurselor limitate a persoanelor pregătite în mod adecvat în plan profesional în domeniul psihiatriei, psihologiei clinice şi existenţei sociale.

Conflictele filosofiilor corecţionale se duc adesea la un înalt nivel de generalizare cu o recunoaştere inadecvată pentru care soluţiile realiste pentru infracţiunile sexuale ca şi pentru altele pot fi găsite doar într-o abordare ce ţine cont de schimbări. Totuşi, chiar dacă este imposibil să ne gândim la remedii ce se vor aplica tuturor infractorilor, este imposibil să vedem fiecare infractor doar ca individ. De aceea, sarcina este de a identifica aplicabilitatea diferitelor proceduri pe grupurile specifice cum ar fi grupul infractorilor pedofili.

În cazul unor infracţiuni sexuale cum ar fi homosexualitatea între adulţi ce au consimţit nevoia de protecţie nu este atât de aparentă. Faţă de aceasta trebuinţa de protecţie a copiilor împotriva interferenţei sociale poate fi cu greu investigată. Dacă o astfel de interferenţă are loc, factori determinanţi a unor proceduri adecvate sunt de natura şi severitatea infracţiunii, consecinţele acesteia pentru victimă şi de mijloacele prin care şansele de repetiţie a agresiunii pot fi dacă nu chiar excluse sau cel puţin minimizate.

 

Despre admin

Psiholog-psihoterapeut, terapeut Practici traditionale
Acest articol a fost publicat în DPD tulburare de depersonalizare, expertiza psihologie judiciară, Psihologie clinică, Psihoterapie și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.