Când devine „iertarea” autentică ?

Dragi prieteni,

Când o persoană a fost profund rănită sau trădată, abandonată, ori agresată sexual, fizic-emotional, durerea şi furia pe care o resimte este în mod natural copleşitoare. Şi când s-a produs trauma, datorită unei suprasarcini emoționale ca urmare a rănirii şi furiei, copiii aflați fără apărare, pot rămâne profund blocați în corp și minte la nivel inconştient, pentru tot restul vieții.

Unii oameni, adevărați războinici interiori, ce au avut contact cu sentimentele dureroase, au avut nevoie să le suprime, în scopul de a face față și de a supraviețui condițiilor disfuncționale și experiențe. Dar, pentru că durerea și furia sunt atât de adânc înrădăcinate – atât prin natura gravă a traumelor lor și, de asemenea, din anii / deceniile de suprimare ale acestora – se găsesc „blocați” pe calea lor de eliberare deplină a durerii lor și de a ajunge la vindecarea binecuvântată pe care o merită.

Este unul dintre acele momente, când victimele violenței ori a abuzului sunt la cel mai jos punct al rezistenței acestora. În disperarea lor de a deveni vreodată cu adevărat liberi,  au avut de multe ori impulsul să ia drumul iertării.

Deşi este ” incorect ” din punct de vedere spiritual să se impună și să se fluture în faţa fiecărei religii şi a profesorilor spirituali, am observat totuși că, „alegerea” iertării este o capcană seducătoare. Promisiunea unei persoane care oferă pacea şi eliberarea din furtuna emoţională a suferinţei lor, se poate realiza pe un nivel superficial. Dar la niveluri mai adânci ale ființei şi subconştientului, toate sentimentele pe care trebuie să fie validate și exprimate, continuă să existe şi subminează bunăstarea persoanei, încă există și sunt încă vii.

Fără un proces eroic şi profund de eliberare emoţională pentru exprimarea corporală deplină a stărilor de furie, ură şi mânie, durere şi suferinţă, oamenii se vor folosi de iertare ca fiind doar o „ușiță de scăpare spirituală” din corpurile lor şi din sentimentele lor neprelucrate .

Şi acest lucru se întâmplă, indiferent de ceea ce cred sau intenționează în mod conştient atunci când „aleg iertarea”…..

Atunci când o persoană este aparent blocată în chinuri, stare care nu pare să aibe vreo rezolvare sau finalizare, ce mai au de făcut ? Ca psiholog care s-a luptat cu acest tip de situaţie a pacienților, îmi dau seama că, este extrem de obositor de a fi sfâşiat în interior, de a nu găsi niciodată pacea şi de a nu se simți nicicum o persoană fericită şi liberă.

Adevăratul răspuns este acesta: oamenii se simt blocați pe drumul lung până la o vindecare autentică nu pentru că nu se cunosc ci pentru că se simt blocați în exprimarea deplină și în eliberarea sentimentele lor. După cum am explicat în alte intervenții ale mele, suntem conditionați încă din copilărie, prin inducerea vinei, a  fricii şi ruşinii, și aceasta pentru a ne face să ne ascundem sentimentele noastre. Odată ce această închisoare interioară este întărită, devine imposibil, fără să distrugem blocurile, să mai scăpăm de toată durerea noastră. Nu putem plânge pe deplin și suficient de liber, nu putem striga și exprima furia cu suficientă putere, nu putem sta în picioare pentru noi cu toată pasiunea în trupurile și sufletele noastre.

Așadar, răspunsul nu este ” să se ridice deasupra” durerii printr-o „alegere a iertării”, ci mai degrabă să revină complet în viaţă prin eliberarea blocajelor pentru a fi capabili de o deplină auto-exprimare. Pentru a-și încheia procesul lor de vindecare, oamenii trebuie să rămână concentraţi pe sentimentele și pe trupurile lor şi, să privească din ce în ce mai adânc şi mai adânc în ei înşişi şi, să își exprime totul, până când durerea s-a dus.

Orice altceva este, în realitate, o deraiere de la lista emoţională – adevărul nostru autentic.

Vă asigur – prin prisma celor mai sincere experienţe ai anilor de psihoterapie cu oameni care și-au „abandonat” atitudinea lor de iertare pentru a-și finaliza eliberarea din durerea aflată încă în interiorul lor – că, acest lucru este ceva ce se poate atinge și realiza în cele din urmă de orice persoană !

Iertarea cu adevărat eliberatoare nu poate fi niciodată o „alegere”. Trebuie să fie un sentiment spontan şi sincer care apare pe cont propriu, fără voinţa noastră – ca atunci când ne îndrăgostim ! Când apare astfel, atunci iertarea este reală. În caz contrar, este un „un surogat spiritual” care lasă copilul nostru autentic, întreg nostru corp în ghearele durerii.

Are sens ? Tu ce poți spune ?

iti ofer un buchetel

 

Cu multă Dragoste,

psih Eusebiu Tihan

 

 

 

Despre admin

Psiholog-psihoterapeut, terapeut Practici traditionale
Acest articol a fost publicat în Analiză personală, Psihologie clinică, Psihoterapie, Spiritualitate și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.