Un mesaj către căutătorii de Adevăr

Dragi Prieteni,

Uneori ne confruntăm în viață cu provocări dificile. Există momente când trebuie să luăm decizii care vor afecta nu numai fericirea și mulțumirea noastră, dar și pe ale celor dragi.

Vom accepta un anumit loc de muncă ce ar putea compromite instrucțiunile Ctoriei noastre spirituale dar ar aduce un venit familiei noastre? iuni caritabile sau unui prieten că ceea ce face este greșit și că modul corect de a face acest lucru este după cum îi spunem noi să îl facă? Mâncăm produse alimentare care ar putea conține o cantitate mică de ceva nepermis?

Nu cumva mințim în anumite circumstanțe, deoarece noi credem că prin minciună vom obține ceea ce ne dorim sau ca să nu rănim sentimentele cuiva?

Fiecare dintre noi ne cunoaștem circumstanțele noastre individuale.

Uneori trebuie să facem o alegere sau să luăm o decizie în funcţie de nivelul nostru de înţelegere a ceea ce înseamnă un comportament moral. Aceste opțiuni de multe ori se află într-o zonă gri în care putem justifica orice decizie am lua. Sau, mai precis, o decizie ne va da satisfacție imediată și este, de asemenea justificabilă, dar în inimile noastre știm că aceasta, probabil, ne va îndepărta de adevărata noastră dorința de a fi cât mai aproape de Dumnezeu. Durerea pe care încercăm să o evităm în acel moment prin luarea unei decizii compromițătoare, va fi resimțită la o dată ulterioară. În scopul de a evita acum durerea, ne compromitem viitorul.

Călătoria noastră spirituală și valorile noastre spirituale nu sunt valabile doar când facem meditația, ne ducem la întruniri spiritual (satsang) sau facem activități în folosul semenilor (seva), ci sunt o parte vitală a fiecărui moment din viața noastră. Pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu, meditația și contemplația sunt cruciale. Dar, în scopul de a crea atmosfera propice meditației și contemplației, comportamentul nostru de zi cu zi trebuie să reflecte standardele morale înalte stabilite de către învățăturile sfinților. Noi nu suntem căutători spirituali la anumite ore ale zilei, atunci când este convenabil pentru noi, ci în orice moment. Aceasta nu este ușor. Noi știm ce este bine și, prin urmare, trebuie să trăim aşa cum ştim că este corect.

Dintr-un anumit unghi de vedere, viața ar fi cu mult mai simplă dacă nu am fi avut înțelegerea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Dar noi știm acum ce este bine și ce este rău. Acum depinde de noi în ce măsură suntem dispuși să respectă angajamentul luat față de Învățătorul nostru. Este o chestiune de tărie și autodisciplină. Și singura modalitate de a consolida angajamentul nostru este de a ne disciplina continuu pentru a lua decizii corecte. Îi cerem Învățătorului ajutorul și harul, dar de multe ori îi cerem să ne permită să facem ceea ce vrem. Luăm o decizie despre care știm că nu este corectă, așteptându-ne ca el să ne ierte. Prin urmare, vom acționa conform acestei decizie. În acest fel ne otrăvim lent atmosfera propice urmării Căii spirituale.

În loc de a consolida relația noastră cu Dumnezeu, o slăbim. Un mistic spunea : fii suficient de îndrăzneț pentru a lupta. Noi însă ne consolidăm slăbiciunile și pășim pe calea minimei rezistențe și a lenei. Cum putem fi vreodată cu adevărat mulțumiți sau fericiți dacă gândurile ne frământă și suntem dezamăgiți în secret de noi înșine? Dacă Dumnezeu ar sta în fața noastră și ne-ar întreba despre comportamentul nostru, ne-am înroși la față? Dacă da, atunci trebuie să fim suficient de curajoși pentru a lupta cu mintea noastră. Iar pentru a disciplina mintea, ce instrument mai bun există decât  rugăciunea ? Suntem destul de curajoși să-l folosim? Adevăratul Învățător este Sunetul/ Cuvântul interior, Lumina taborică și în această formă El, Dumnezeu, este în noi și cu noi în orice moment. Cu toate acestea, de ce ne-am înroși dacă Învățătorul fizic ne pune o întrebare? Așadar, credem în Învățător? Învățătorul este Sunetul, Șuvoiul Audibil, Cuvântul. El este în interiorul nostru, și este chiar sufletul nostru. Dacă ar vrea, el ar putea ști acum, în acest moment, exact ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Cu toate acestea, noi credem că ne putem ascunde de El. În cel mai bun caz, sperăm că el va ignora comportamentul nostru iar în cel mai rău caz, nu credem că el știe cu adevărat ceea ce facem. Nu este oare timpul să urmăm cu adevărat Calea ? Nu este timpul pentru a face Rugăciune și Contempație ? Atunci vom avea puterea de a lua decizii bune. Nu vom mai roși atunci când vom sta în fața lui. Vom avea suficientă tărie să luptăm. Mai mult decât atât, ne vom bucura de această luptă. De fiecare dată când luăm o decizie bună, depășind partea mai slabă a minții noastre, noi construim încrederea în noi înșine. Iar încrederea ne ajută să facem Meditația cu o mai mare ușurință. Iar meditația făcută cu mai multă ușurință, ne crește încrederea. Atunci, în loc să facem compromisuri în procesul de luare a deciziilor, suntem capabili să avansăm în direcția care îi place cel mai mult Învățătorului nostru interior.

Pășind pe cale, începem să înțelegem că, dacă vom lua decizii bune, vom avea o conștiință curată. Urmarea Căii devine mai ușoară și mai lină. Va începe să ne placia. Ne dăm seama că, după cum a spus Sf. Tereza: ,,drumul spre paradis este tot un paradis.

Să ne amintim, de asemenea, că a fi capabil de a practica meditația și Contemplația este un privilegiu. Nu este o datorie sau povară, ci un dar rar care ne-a fost dat. Acceptăm darul sau îl respingem? Dacă îl acceptăm, atunci hai să-l acceptăm cu bucurie și entuziasm. Nu ni s-a cerut meditație perfectă, ci efort. Preaiubitul nostru acceptă toate eforturile noastre, indiferent de rezultat. Efortul nostru este o expresie a iubirii noastre. Să batem la ușa Lui cât de tare și de entuziast putem.
Cu drag,

Bill

holograma

Despre admin

Psiholog-psihoterapeut, terapeut Practici traditionale
Acest articol a fost publicat în Analiză personală, Spiritualitate și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.