Intervenție asupra sufletului: tratarea afecțiunilor psihice în India

decorporare

Mulțumesc Natalie Tobert

Bolile mintale pot avea semnificații diferite pentru oameni diferiți. În comunitatea științifică, credem că poate fi o condiție pe baza unui dezechilibru chimic, dar această opțiune este doar un posibil diagnostic. Există, uneori, ceva mai mult decât se vede cu ochii liberi ? În multe civilizatii din intreaga lume, abordarea nu constă atât de mult în ceea ce este greșit din punct de vedere fizic în interior, ci mai degrabă ceea ce ar putea fi în jurul tău. Termenul „spirit posedat” este adesea folosit ca fiind o explicație culturală pentru ceea ce se întâmplă, cu simptome similare cu cele ale schizofreniei.

În timp ce efectuam o cercetare în sudul Indiei, spune Natalie Tobert, i-am întrebat pe doi medici despre acest lucru, știa mi-au explicat conceptul de posesie nocivă, prin care oamenii erau controlați de spirite malefice.

Am vrut să înțeleg, dacă există ființe neîncarnate? Cum sunt ele create ?

Un alt fel de medic

În Pondicherry am întâlnit un psihiatru carismatic, spiritual vorbind.  Dr. Basu, a simțit intuitiv că unii dintre clienții săi au dezvoltat tulburări mentale ca urmare a unei posedări. Adesea, acest medic cere sfaturi de la vindecători și clarvăzători tradiționali despre cauzele stării de sănătate ale unor pacienți. De asemenea, el a fost și este deschis la posibilitatea ca starea prezentă a unui pacient să fie influențată de viața anterioară sau, că starea de sănătate ar putea fi umbrită de spiritul unei persoane decedate.

Dr. Basu mi-a prezentat un cleric musulman în vârstă care a spus că el ar putea distinge între posesie și boli psihice. El a tratat aceste cazuri cu rugăciune și amulete de protecție, în timp ce alții se prezentau la clinica psihiatrică. Clericul a explicat despre spirite că, acestea sunt: „ființe dintr-o o alta lume ce au diferite tipuri de organisme sau sunt organisme subtile și, se pot deplasa în spațiul eteric subtil. Uneori, ele vin și au o influență negativă asupra ființelor umane, și astfel cauzează o boală, un dezastru etc. ”

Dr. Pandey, un coleg sensibil al Dr. Basu, a avut un alt punct de vedere asupra ființelor neîntrupate. El a sugerat că acestea au fost create, fiind aruncate afară din trupurile lor datorită unei morți subite, moment în care, un spectator inopinant le-ar putea deveni gazdă.

Un alt diagnostic

Dr. Pandey a explicat viziunea sa asupra mecanismului:

„Corpul nostru este ca un recipient, un container sau un vas, care conține multe forțe. Este ca un receptor și un transmițător, cum ar fi televizorul, care încororează mai multe niveluri diferite de vibratie. În funcție de frecvența la care sunt reglate, primim o forță, care poate sau nu poate fi dezvăluită altor persoane. Ființele fără trup apar atunci când organismul se dezintegrează. Atunci, aceste ființe neavând trup plutesc liber în mediu, de unde unii oameni le pot prinde. Nu oricine le poate capta „…” Starea deficitară de sănătate poate fi din cauza posesiei unei astfel de ființe neîntrupate, aceste ființe fiind ostile. ”

După ce o entitate se atașează la o ființă umană, omul poate avea probleme la reîncarnare și, astfel poate rămâne blocată pe planul pământului, după ce moare.

Într-un caz de la clinica Dr. Basu lui, o femeie de obicei veselă a încercat să se spânzure de mai multe ori. Ca și copil, a văzut pe cineva că se sinucide prin spânzurare iar acest lucru a afectat-o. El a crezut că a fost posibil ca entitatea neîncarnată datorită sinuciderii s-a agățat și atașat și, s-a integrat în ea.

El a consultat un clarvăzător care a analizat femeia din punct de vedere energetic, a confirmat că a avut o amprentă și a curățat-o. Pe lângă aceasta, Dr. Basu, a recomandat medicație psihiatrică adecvată, un ritual religios pentru a curăți atmosfera, rugăciuni la un altar local și ca o abordare pragmatică, a întrebat-o dacă are vreun artefact cu o istorie negativă. Acest protocol a fost abordarea sa integrată pentru vindecare.

Mai târziu, psihiatrul mi-a prezentat o perspectiva nouă asupra unei crime și posesia spiritului. El spune: „dacă un om a comis crima, nu există nici un punct pentru a-l pedepsi pe el sau să fie condamnat la efectuarea pedepsei cu moartea, fără a aborda spiritul care l-a posedat și l-a forțat să efectueze crima. În cazul în care spiritul posesisiv nu a fost vindecat, atunci el ar sări pe altcineva și, îi forțează să comită fapte întunecate și pe viitor.”

Un alt fel de tratament

El a explicat faptul că, rugăciunea și  compasiunea au fost calea de urmat: avem nevoie să eliberăm un spirit de ocupație pentru a permite transformarea și vindecarea reală să aibă loc și, a opri pe mai departe șablonul de crimă.

El a menționat, de asemenea, „posesia binevoitoare,” prin care spiritele utile “umbresc” o persoană pentru a le da clarviziune sporită și perspective de vindecare. „Unii oameni sunt posedați de spirite bune și mulți oameni care suferă de boli merg la aceste persoane. Ei au momente specifice atunci când sunt posedați, făcând declarații o dată pe săptămână sau de două ori pe săptămână. În timpul stării lor de posedare ei spun care medicament este necesar”.

„Mi s-a spus despre un om care a avut abilități speciale spirituale lăsându-se posedat în mod deliberat, el invitând spiritele să lucreze ca vindecători. „El a avut sub control unele entități. În limba bengali se numește „siddha pishar,” care înseamnă omul care posedă spiritele: aceste entități au fost sub controlul său. El a folosit aceste entități pentru tratarea persoanelor, le-a a folosit pentru a recomanda medicamente. ”

Cu toate acestea, practica spirituală intensă, fără a realiza împământarea omului poate duce la o urgență spirituală. Dr. Basu și-a exprimat-o nota de precautie cu privire la pericolele practicii intense ca o posibilă declanșare pentru boli ale sănătății mintale.

În timpul vizitei mele în India, am intersectat cu medici si vindecători cu un interes specific în preocupările spirituale. Prin starea mea de serendipitate, acea stare a sesizării anumitor aspecte ale descoperirilor științifice întâmplătoare, am luat un interviu practicienilor senzitivi și am adresat întrebarea „Cum am putea transfera această viziune la practicile de ingrijire a sănătății din sistemul vestic ?”

Dr. Pandey a sugerat că există o problemă atunci când medicii și-au redus gradul de conștientizare asupra existenței ființelor non-fizice. El a considerat că acest lucru ar putea duce la prelungirea suferinței mentale a unei persoane aflate în suferință: ” de asemenea, ignoranța noastră împiedică intervenția adevărată. Noi chiar nu știm ce se întâmplă. Protocolul clinic ne face să îndopăm oamenii cu medicamente dar ființa sau fragmentul ființei rămâne, sau conștiința lor rămâne la același nivel, așadar există o tendință ca bolile să reapară sau să se prelungească. ”

Ca oameni de știință, cu siguranță trebuie să înțelegem convingerile oamenilor atunci când abordăm concepțiile noastre despre boală. Conceptul de ființă individuală posedată de o existență fără trup creează un fenomen interesant, nu doar în India dar și în alte culturi. Deoarece responsabilitatea nu este plasată la fel de mult pe individ, stigmatizarea va fi mai redusă și, recuperarea este posibilă.

Dar ce înseamnă aceste convingeri pentru îngrijirea sănătății moderne ? Pe măsură ce dovezile construiesc beneficii justificative pe termen lung pentru aceste intervenții spirituale, rămân două întrebări:

 Ar trebui ca medicii occidentali să ia vreodată în considerație aceste tehnici pentru cei pe care îi consideră ca fiind bolnavi psihic ?

Și dacă da, vor folosi vreodată aceste tehnici ?

——————————————————————

Natalie Tobert – este antropolog și a realizat cercetări în India, Sudan, Marea Britanie. Lucrarea sa imortantă se numește, “Spiritual Psychiatries,” lucrare în care aduce noi perspective în dialogul asupra sănătății mentale și experiențele extreme. Mai multe puteti explora pe adresa: www.aethos.org.uk

 

 

 

Despre admin

Psiholog-psihoterapeut, terapeut Practici traditionale
Acest articol a fost publicat în Practici traditionale, Șamanism, Spiritualitate și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.