Sări de pe mal ! Eliberează-te !

Pregătirea acțiunii de ați „da drumul de pe mal” poate dura de la o clipire din ochi până la saritura de pe piatraîntreaga viață.

Atunci când cineva îți spune „Doar dă-ți drumul”, în timp ce în interiorul tău există o luptă cu tot felul de chestii sau cu atașamentul tău pentru lucrurile tale, de multe ori acea rematrcă duce la o reacție de furie sau disperare.

Furia poate fi inițial proiectată către persoana care crede că este atât de ușor. În primul rând, furia este orientată spre sine pentru că ești în imposibilitatea de a face ceva ce „ar trebui” să fie la fel de ușor cum sună fraza.

Apoi se insinueaza în sentimentul de deznădejde ce seamănă cu un eșec deoarece nu te poți elibera precum cred ceilalți că „ar trebui”.

Ce înseamnă faptul că ne agățăm în loc să ne eliberăm, să ne dăm drumul ?

Vorbind din experiența mea ca psiholog clinician și psihoterapeut, pot spune că o persoană tinde să se agațe ca urmare a unei reacții având la bază o nesiguranță primară.

Temerile noastre din copilărie plutesc la suprafața pe care urmează să o abordăm.

  • Frica de a fi singur pe acest pământ, de a fi izolat, de a fi în derivă pe o barca ce nu are nici o ancoră și nici o direcție sau o speranță
  • Un sentiment copleșitor a neaparținerii.
  • Frica de a nu-ți fi furată masca pentru a se dezvălui adevăratul tău sine interior
  • Frica de a fi la mila cuiva.
  • Frica de a fi respins.

Fiind copii, am fost conduși de alții, fie că era un părinte, un frate, un profesor etc.

Cineva te-a învățat să mergi cu bicicleta, să îți închizi șireturile de la pantofi, să înoți, să citești, să scrii, să îți faci nodul la cravată etc.

Dar cum ați fost învățați să vă abordați și să vă prelucrați frica? Cum ați fost învățați să vă depășiți nesiguranta sau provocări ?

Pentru a fi sincer, nu cred ca părinții mei au fost mari navigatori sau profesori în acest domeniu al fricii dar acesta a fost modul în care ei au învățat – prin exemplu personal din propriile lor copilărie.

Pentru a fi sincer, nu cred ca părinții mei au fost mari navigatori sau profesori în acest domeniu al fricii dar acesta a fost modul în care ei au învățat – prin exemplu personal din propriile lor copilărie.

Cu toate acestea am învățat foarte mult despre ce anume se temeau ei și, am muncit din greu pentru a depăși aceste programe înfricoșătoare.

Agățându-se de speranța că altcineva se va remodela pentru noi.

În general, a ne agăța de speranță poate semăna într-un fel cu croirea unui sacou drept pe care îl creem pentru noi înșine. Vrem ca totul să fie croit pe măsura noastră.

O persoană se află pe mal, privind spre mare, dar nu își creează propria sa barcă. O persoană speră că cineva va veni de-a lungul și ne va ridica pe sus.

Lumea speră că poate altcineva le va face munca grea, că altcineva se va schimba astfel încât noi nu va trebuie să facem nici un efort. Adică, „eu stau și norocul vine”. O vorbă românească spune: „Pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață”.

Speranța ne poate menține nemișcați în același loc de așteptare pentru nava care va veni și să ne salveze. (ca un exemplu ar putea fi faptul că vă aflați într-un punct mort al relației, dar nu vreți să ieșiți din relație până ce nu aveți o altă propunere mai interesantă și aceasta pentru a avea o tranziție mai ușoară).

Nava poate veni, însă în cazul în care nu ați exersat salvarea proprie și nu ați lucrat la construirea trăsăturilor interioare atunci, nava va  trece prin fața voastră sau, veți puteți urca pe nava dar în curând veți avea un rău din intestine deoarece ați rămas tot atât de fricos .

Nava poate veni, însă în cazul în care nu ați exersat salvarea proprie și nu ați lucrat la construirea trăsăturilor interioare atunci, nava va  trece prin fața voastră sau, veți puteți urca pe nava dar în curând veți avea un rău din intestine deoarece ați rămas tot atât de fricos .

Nu poți lăsa pe altcineva să fie căpitan pe barca ta. În acest fel este posibil să fragmenteze și să piardă forța vieții.

Trebuie să fii căpitanul propriei tale bărci. Ești responsabil pentru propria ta călătorie.

A te elibera, ați da drumul de pe mal este o combinație a minții și inimii ce lucrează împreună – într-un acord deplin.

Au nevoie să fie aliniate.

Ele au nevoie să fie de acord unul cu altul.

Ele au nevoie să fie prieteni și parteneri de sustinere, unul pentru celălalt.

Mintea îți găsește toate scuzele. Inima nu se luptă, trăiește. Mintea însă percepe că este în luptă cu inima. De fapt, aceasta se luptă cu sine.

Dacă doriți să vă îndemnați să realizați ceva, scrieți tot ce vă vine în cap fie că sunt scuze, temeri, critici față de sine … .Nu îți ignora lipsurile.

Apoi vizualizând cât și prin respirație (expirati întotdeauna lung și lent în comparație cu inspirația), coboară din mintea ta, în inima ta și stai acolo, respirând prin toată inima ta.

Nimic altceva. Doar „fii” acolo.

Acest lucru te va ajuta la construirea puterii tale interioare dintr-un loc din care vei transmite compasiune, atât pentru tine cât și pentru alții.

Practică acest exercițiu timp de 7 zile și hrănește partea din tine care este dincolo de frică.

Ține minte, Eliberarea nu este doar un cuvânt – Este o adevărată Călătorie.

urme de pasi

 

Despre admin

Psiholog-psihoterapeut, terapeut Practici traditionale
Acest articol a fost publicat în Analiză personală, Practici traditionale, Psihoterapie, Șamanism, Spiritualitate și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.